Emma Răducanu a uluit lumea tenisului mondial anul trecut, după ce a ajuns până în optimi la Wimbledon. Învinsa ei atunci a fost chiar Sorana Cîrstea. A fost însă doar începutul pentru adolescenta în vârstă de 18 ani. Britanica de origine română a câștigat apoi US Open, fiind prima jucătoare de tenis din lume care reușește acest lucru venind din calificări.
Entuziasmul a fost la cote maxime în Marea Britanie, iar Emma Răducanu a devenit un adevărat star. Au venit zeci de contracte peste ea în valoare de milioane de dolari, astfel că în câteva luni s-a transformat într-un veritabil produs de marketing.
Primul lucru pe care l-a făcut după US Open a fost să-și concedieze antrenorul și nici până acum nu și-a construit o echipă solidă, fiind mai mult preocupată de celebritate decât de tenis. De altfel, de la performanța din vară nu a mai reușit absolut nimic. Emma Răducanu a învins-o în primul tur la Australian Open pe Sloane Stephens, care i-a oferit o lecție puternică
”Toată lumea a văzut că după primul punct a scos un strigăt uriaș. S-a jucat cu mine, o jucătoare pe care, privind clasamentul, era normal să o învingă. Și da, a câștigat. Este foarte tânără și are un drum lung în față, așa că va avea parte de multe suișuri și coborâșuri. Cred că are multe de învățat. Vorbeam cu cineva în vestiar și i-am spus că vom fi aici când va cădea.
Nu doar Emma, în general. Este un ciclu și cred că să înveți devreme să te descurci cu aceste suișuri și coborâșuri este cea mai bună modalitate să faci față”, a declarat americanca, potrivit Daily Mail, în conferința de presă de după meci.
Și a avut dreptate. Pentru că Emma Răducanu a pierdut în turul 2 la Australian Open în fața unei jucătoare aflate pe locul 98 în lume, din Muntenegru, care era cotată cu șanse zero în fața britanicei. Dacă ar fi câștigat, ar fi întâlnit-o în turul 3 pe Simona Halep, care mai are și ea de jucat un meci pentru a ajuns acolo.
Emma Răducanu nu arată deloc bine pe teren, pare că a pus tenisul în cui și se prezintă mai degrabă ca un star de cinema, decât ca o sportivă. Încă are multe contracte de imagine, însă dacă va continua în aceeași manieră, nu va avea viitor în tenis.