Ilinca Vandici a împlinit 35 de ani și are și un băiețel, Zian, pe care-l iubește enorm. Însă arată fără doar și poate ca la 20 de ani. Vedeta Kanal D afișează un look perfect de fiecare dată, iar unul din secretele sale îl reprezintă orele petrecute în sala de fitness, aproape zilnic.
Ilinca Vandici merge de obicei dimineața la sport și își ține fanii la curent cu exercițiile pe care le face. Unele sunt chiar extrem de complexe, astfel că mulți s-au întrebat cum de nu a acceptat provocarea Survivor România, cât timp emisiunea a fost la Kanal D.
Recent s-a zvonit chiar că vedeta ar urma să plece la Antena 1 pe postul de prezentatoare. Însă ea a infirmat informația și a transmis că se simte foarte bine unde este acum. În urmă cu ceva timp, Ilinca Vandici spunea că i-ar plăcea să fie concurentă la Asia Express, așa că este posibil ca vedeta să ia totuși în calcul o mutare la Antena 1, dacă turcii de la Kanal D nu vor veni cu o super propunere pentru ea.
Momentan, aceasta se pregătește pentru ultimele ediții ale Bravo, ai stil! Celebrities. Pe 5 februarie va avea loc mare finală și va fi live pentru ca publicul să-și poată alege favorita. Până atunci, însă Ilinca Vandici a luat o decizie legată de partea ei sportivă. Se gândește serios să încerce… dansul la bară.
„Sportul e o stare, devine un mod de viața si pe lângă beneficiile de ordin fizic, pe mine ma ajută să elimin toată energia negativă pe care o acumulez… Am început sa fac sport la 7 ani si am trecut de-a lungul vremii prin toate formele lui, încercând mereu sa ajung la următorul nivel! De ceva vreme mi-a atras atenția dansul la bară, sport dus la stadiul de campionat mondial… Un soi de gimnastica artistică… Poate voi încerca si eu intr-o zi, cu toate ca știu ca este extrem de greu sa faci un exercitiu fie el si de începători… Ce părere aveți, să încerc?”, a scris Ilinca Vandici pe Instagram.