Răsturnare de situație! Cine este noul antrenor celebru al Simonei Halep? S-a râzgândit din nou. Decizie de ultimă oră

03 feb. 2022
Răsturnare de situație! Cine este noul antrenor celebru al Simonei Halep? S-a râzgândit din nou. Decizie de ultimă oră

Deși începutul anulu 2022 părea promițător pentru Simona Halep, lucrurile nu au mers pentru sportivă așa cum se aștepta. Eliminarea în optimile de finală de la Australian Open 2022 pare că au marcat-o complet pe constănțeancă.

După ce a fost învinsă de Alize Cornet, Simona Halep a luat o serie de decizii importante. Sportiva a ales să-i dea afară pe Adrian Marcu şi Daniel Dobre, cei care îi luaseră locul lui Darren Cahill.

Surpriza vine însă de abia acum. Deși se știa că Simona Halep va merge mai departe fără antrenor, iată că cei de la fanatik.ro au aflat că sportiva a găsit deja pe cineva care ar urma să se ocupe de ea în următoarele turnee.

Vorbm despre un tehnician care a fost desemnat antrenorul anului în 2020, deci șansele ca Simona Halep să își revină alături de el sunt destul de mari. Virginia Ruzici a negociat noul parteneriat al Simonei Halep, prin intermediul lui Patrick Mouratoglou. Antrenorul Serenei Williams colaborează cu polonezul, astfel că discuţiile au decurs cu rapiditate.

Astfel, conform sursei citate, Piotr Sierzputowski ar urma să fie în probe în staff-ul Simonei Halep, la turneele de la Dubai şi Doha, la fel cum s-a întâplat cu Thomas Hogstedt, în 2015 sau cu Jules Van Cleemput, în 2019.

Rămâne de văzut dacă sportiva îl va alege în final ca antrenor sau nu. Totuși, CV-ul acestuia este unul destul de impresionant.

Cine este noul antrenor al Simonei Halep

Piotr Sierzputowski a lucrat cu Iga Swiatek în perioada 2016-2021, când jucătoarea poloneză a început ascensiunea şi a câştigat Roland Garros 2020. El i-a devenit antrenor în ianuarie 2016, când sportiva avea 16 ani şi concura în turneele de junioare.

Succesul de la Roland Garros i-a adus lui Piotr Sierzputowski titlul de cel mai bun antrenor al anului 2020, însă, după un an, Iga Swiatek a anunţat despărţirea.

Și Darren Cahill, antrenorul la care a renunțat Simona Halep anul trecut a făcut un nou pas în carieră. Acesta a intrat în staff-ul Amandei Anisimova, la începutul anului, tot într-o perioadă de probă, la fel cum Piotr Sierzputowski are în staff-ul Simonei Halep, așa că cel mai probabil este exclus ca cei doi să mai reia colaborarea.

“Suntem la început, începem să ne cunoaștem. Vom vedea cum va merge, sper să fie ceva pe termen lung. Chiar sper că va fi așa”, explica Amanda Anisimova.