Viviana Sposub este una dintre finalistele emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities”. Iubita lui George Burcea deja s-a gândit la ceea ce va face cu cei 100.000 de lei dacă va câștiga competiția.
În urma clasamentului din semifinala emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities”, Viviana Sposub a reușit să treacă direct în ultima finală. În această fază, cele cinci concurente se vor lupta pentru premiul de 100.000 de lei, scrie kanald.ro.
Întrebată ce va face cu banii dacă va câștiga competiția, Viviana Sposub a spus că îi va pune deoparte deoarece își dorește un apartament sau o casă.
„Spun cat de sincer pot eu, voi pune banii deoparte deocamdata pentru ca sunt o tanara la inceput de drum astfel ca imi doresc foarte mult sa pastram o suma de bani, sa imi iau un apartament al meu, o casa. Intotdeauna se gaseste ceva de facut cu banii”, spune iubita lui George Burcea.
Tânăra vedetă a mai spus că a trecut prin momente grele în cadrul competiției, subliniind că acestea au fost conflictele care s-au ivit.
Viviana Sposub a precizat că ea a trăit conflictele destul de intens și că au fost momente când și-ar fi dorit să se retragă.
”Pentru mine, cele mai grele momente din competitie au fost conflictele, conflicte pe care le-am trait destul de intens si acelea au fost clipele in care am simtit ca vreau sa renunt sau ca nu mai pot”, spune vedeta.
Cu toate acestea, Viviana Sposub s-a ambiționat și nu a lăsat momentele mai grele să îi strice experiența.
”Dar imediat m-am ambitionat si m-am gandit la scopul meu si la cat de frumoasa este aceasta experienta astfel incat am ramas in aceasta competitie”, mai spune iubita lui George Burcea.