Se dau 600 de lei de la stat pentru fiecare copil! Cum pot fi încasați banii foarte rapid

09 feb. 2022
Se dau 600 de lei de la stat pentru fiecare copil! Cum pot fi încasați banii foarte rapid

Unele persoane au rămas uitate de statul român și tocmai din acest motiv, un nou proiect legislativ ar putea fi salvarea lor. Statul ar urma să le ofere beneficiarilor suma de 600 de lei lunar și nu numai.

Vorbim despre un proiect legislativ care a fost depus deja în senat și care are rolul de a extinde lista beneficiarilor pentru indemnizații de la stat.

Cu alte cuvinte proiectul de lege spune că pe lângă veterani, invalizi sau văduve de război, va mai exista o altă categorie de persoane cu aceleași beneficii, care vor primi o anumită sumă de bani de la stat.

Vorbm despre copiii persoanelor care au decedat pe front și care până acum nu au putut beneficia de un astfel de ajutor. Totuși, momentan este vorba doar despre un proiect, care, dacă va fi votat de senatori și deputați și va intra în vigoare, va modifica practic Legea 49/1991, care prevede lista beneficiarilor acestor tipuri de drepturi de la stat.

Cât despre suma care ar urma să fie încasată de copiii celor decedați pe front, aceștia ar urma să primească o indemnizație lunară de 600 de lei, dacă legea va merge mai departe.

Ce vor primi în plus beneficiarii

”Conform proiectului, și aceste persoane ar urma să beneficieze de indemnizația lunară în valoare de 600 de lei, stabilită de Legea 49/1991, și de indemnizația de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata”, arată avocatnet.ro.

Iar asta nu este tot. Pe lângă ajutorul social pe care beneficiarii îl primesc, aceșta vor avea și alte beneficii precum trasnsport gratuit anual, dar și o reducere de 50% la anumite abonamente.

”Copiii celor ce și-au pierdut viața pe front sau în prizonierat vor avea și alte beneficii, de data asta, stabilite de Legea 44/1994. Concret, aceștia vor avea dreptul la șase călătorii, dus-întors, gratuite cu trenul în fiecare an, scutirea de la plata a 50% din costurile cu abonamentul telefonic sau de radio și televiziune ori bilete de tratament în stațiunile balneoclimaterice”, mai arată sursa citată.