Andreea Bănică a fost nașa de cununie a lui Alex Velea atunci când și-a unit destinele cu Ana, prima lui soție. Cu toate că lucrurile au mers bine o perioadă, cei doi au renunț să își mai vorbească, iar acum frumoasa blondină spune ce s-a întâmplat, de fapt, între ei.
Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea, au fost nașii de cununie ai lui Alex Velea, atunci când acesta a decis să se căsătorească cu Ana, prima sa soție. În primă fază, cele două familii au fost extrem de apropiate, însă relațiile s-au răcit din cauza banilor.
Mai precis, blondina povestește că cei doi nu își mai vorbesc din cauza banilor, mai precis a sumei de 4.500 de euro. Alex Velea ar fi trebuit să primească această sumă de bani după un concert susținut de Revelion, însă banii nu au ajuns la el. Drept urmare, artistul a dat în judecată firma lui Lucian Mitrea, soțul Andreei Bănică, cel care i-a fost și impresar în acea perioadă.
„Noi am fost nașii lui de cununie. Am intrat în biserică cu Alex Velea și cred că ar fi urât din partea mea să încep să vorbesc la televizor, să-mi spăl rufele în fața tuturor. Sunt o grămadă de dedesubturi între noi ca familie, dar nu vreau să vorbesc despre Alex Velea într-un mod neplăcut.
Am fost cu el în biserică, l-am dus pe el și pe fosta lui soție acolo, le-am ținut lumânările și n-ar fi frumos din partea mea să fac asta. Este vorba despre niște bani pe care nu i-a luat la un concert de Revelion, pe care nici eu nu i-am luat, căci am cântat împreună, deci nici Lucian nu i-a încasat de la persoana respectivă și pe care încă îi așteptăm”, spune Andreea Bănică.
De asemenea, artista a ținut să precizeze că mereu l-a ajutat pe Alex Velea, doar că acesta este ușor de influențat, subliniind că este posibil ca asta să fi dus la ruperea relației dintre ei.
„Ca familie, noi l-am ajutat pe Alex de câte ori a avut nevoie și n-a avut nevoie doar o dată, ci de foarte multe ori. Am fost prieteni buni, Lucian lucra cu el, era impresarul lui, mi se părea normal să-l ajute. Niciodată nu m-am băgat în deciziile pe care Lucian le-a luat în privința banilor. Cred că Alex este înconjurat de oameni de o altă categorie și este influențat negativ.
Este un om foarte credul, crede foaret mult în oameni și asta nu e rău, dar trebuie să știi de cine te înconjori în viață. Am încercat să-i fim aproape de când l-am nășit, am fi fost și azi, dar uite că există astfel de oameni care-și mai bagă nasul, îl influențează negativ și strică o relație. Nu mi-a căzut bine nici mie, dar așa a fost să fie. Poate că vreodată ne vom întâlni și vom sta de vorbă”, a mai spus Andreea Bănică, scrie newscaffe.ro.