Ce se întâmplă cu Survivor România și Daniel Pavel? Decizie de ultimă oră luată de conducerea PRO TV

20 feb. 2022
Ce se întâmplă cu Survivor România și Daniel Pavel? Decizie de ultimă oră luată de conducerea PRO TV

Survivor România se menține în continuare pe locul 1 în topul audiențelor, păstrând fotoliul de lider al audiențelor pentru PRO TV. Trebuie menționat totuși că există două producții ale postului, care atrag un public mai numeros. Este vorba despre Românii au talent, care a ajuns la Sezonul 12 și serialul Las Fierbinți, care este un adevărat fenomen.

Dar managerii PRO TV sunt mulțumiți de rezultatele Survivor România și de prezentatorul Daniel Pavel. Însă cum audiențelor show-ului au scăzut de la ediție la ediție, chiar dacă s-a menținut lider, s-a decis să se vină cu câteva schimbări, care să incite fanii.

După o săptămână extrem de încărcată cu 4 concurenți noi intrați în competiție, 3 jocuri câștigate de echipa Războinicilor și 1 Faimos eliminat, Survivor România revine în această seară cu un joc de recompensă și ”un consiliu care va schimba atmosfera din ambele tabere de acum înainte”.

Înainte de a porni la lupta serii, cele două triburi vor discuta despre eliminarea lui Radu Itu din cea mai puternică competiție. Surprinzător pare a fi faptul că ambele tabere simt la fel. Dacă Războinicii vor discuta despre faptul că ”Radu a stat mai mult pe bară și mai mult i-a încurajat”, Faimoșii vor recunoaște că ”partea bună e că nu a plecat cineva care ar fi adus puncte pe traseu”.

Schimbare importantă la Survivor România

”Vrem să arătăm că suntem buni și merităm”, va spune una dintre concurentele din tabăra Războinicilor înainte de a porni spre traseul Jocului de astăzi. De cealaltă parte, Faimoșii par mai motivați ca niciodată să câștige și să aducă mâncarea pusă la bătaie în echipa lor, unde spiritele par a se încinge încă o dată.

Ce nu se așteaptă niciuna dintre cele două echipe este faptul că de astăzi, totul se schimbă! Înainte de jocul de recompensă, Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii le va spune că tocmai a început ”O nouă săptămână cu elemente fără precedent în ecuația mare… Survivor România!”

Despre ce este vorba? 2 concurenți vor fi trimiși în EXIL! Un Faimos trimite un Faimos, un Războinic trimite un Războinic. Cei doi vor sta împreună pe Insula Exilului. Cine va ajunge acolo? Ce condiții vor îndura? Aflăm în doar câteva ore!

Survivor:Extrashow, emisiunea prezentată de Zanni, poate fi urmărită și în această seară, pe VOYO, după finalul emisiunii. De această dată, alături de câștigătorul ultimului sezon se va afla Radu Itu cu primele impresii după eliminare.

Nu ratați, de la ora 20:00, pe PRO TV o ediție care va schimba tot ce credeau concurenții pentru următoarea perioadă de timp! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO.