Cătălin Cazacu și Ramona Olaru sunt împreună de câteva luni bune. Deși au avut parte și de conflicte, nimic nu i-a îndepărtat pe cei doi, drept urmare nu este exclus ca în curând să îi vedem și în fața altarului.
Ce ne-a surprins însă au fost gesturile pe care Cătălin Cazacu le face constant pentru a-i demonstra partenerei sale dragoste pe care i-o poartă. Cuplul a petrecut primele sărbători de iarnă împreună, în Zanzibar, un loc exotic unde s-au distrat de minune.
Ba mai mult de atât, nici de Sfântul Valentin cei doi nu au ratat ocazia de a face public ce simt unul pentru altul. Atunci, Ramona Olaru a postat o imagine extrem de senzuală cu Cătălin Cazacu, iar fanii au reacționat cu mii de like-uri.
Acum a venit 8 martie, iar Cătălin Cazacu și-a surprins iubita cu un gest cât se poate de romantic. Când s-a trezit dimineața, Ramona Olaru a găsit un buchet mare de flori, care a avea atașat și o declarație de dragoste, cum multe tinere și-ar dori.
”Te iubesc, femeie. Ești perfectă”, i-a scris Cătălin Cazacu partenerei sale.
Cel mai probabil, perioada de acum este una dintre cele mai frumoase pentru Ramona Olaru. Să nu uităm că vedeta a format un cuplu cu Cuza de la Noaptea Târziu și a durat ceva timp până a reușit să treacă peste despărțire.
Acum, alături de Cătălin Cazacu, vedeta pare mai fericită ca niciodată, ba chiar ar avea în plan să îi dăruiască acestuia și un copil în cazul în care lucrurile vor continua să funcționeze în acest mod.
Chiar ea mărturisea la un moment dat că este deschisă la o nouă căsătorie, dar și la o eventuală sarcină.
”Eu sunt deschisă în continuare la căsătorie, la copii și la aceeași dragoste intensă. Deja am ajuns la o vârstă destul de înaintată, cred eu. Cred că ar fi momentul să fac un copil. Dacă s-ar putea cât mai curând, sunt foarte pregătită pentru acest lucru”, mărturisea Ramona Olaru într-un interviu mai vechi.