Ilinca Vandici este una dintre vedetele care a reușit să se mențină pe piață, în ciuda trecerii timpului. Ea nu a ieșit în evidență prin numeroase relații cu bărbați celebri, ci mai degrabă prin profesionalism. A fost iubita lui Ciprian Marica, dar totul s-a terminat câna a aflat că a fost înșelată.
A urmat apoi Andrei Neacșu cu care s-a și căsătorit, iar alte povești de iubire cu ea în prim plan nu au mai fost. Ilinca Vandici a avut o copilărie lipsită de griji, chiar dacă părinții au fost duri cu ea. Aceasta a povestit de mai multe ori că nu a fost încurajată în familie și că nu i s-a spus te iubesc, deși avea nevoie să audă asta.
Puțini au știut, dar tatăl vedetei Kanal D a fost unul dintre primarii de renume în trecut. El conducea comuna Măgești, aflată la granița cu Ungaria și avea un rol foarte important.
„Provin dintr-o familie foarte OK din toate punctele de vedere. Fără ca părinții să fie milionari. Dar tata era cu politica, era primar, la graniță cu Ungaria, veneau încontinuu banane, ciocolată și tot ceea ce era nevoie. Da, n-am dus lipsă de nimic. Mândria de după momentul primului salariu nu mi-a permis să mă mai duc vreodată acasă și să bat la ușă: ‘Alo, nu mi-ajung bănuții luna asta, ajută-mă!’
Da, până la primul salariu, m-au ajutat financiar. Tata mi-a zis: ‘Niciodată, nu accepți nimic de la bărbați, în afară de mine și de cel ce-ți va fi soț!’. Restul, îți trăiești poveștile, dar financiar nimic! Poate-mi era mai ușor… Unele fete cad în capcană, fructul oprit, gustul dulce, îți place, îl iei, fiindcă nu au fost învățate să aibă’”, a povestit Ilinca Vandici la podcastul lui Damian Drăghici.
Din păcate, după o suferință de cinci ani de zile, în anul 2008, tatăl său a murit. Medicii nu au putut face mai mult pentru el, deși toată lumea spera într-o minune. Vedeta a picat apoi într-o depresie cruntă, dar a reușit să-și revină cu ajutorul terapiei.
„Nu am reuşit să gestionez atunci situaţia. Tata era bolnav de 5 ani de zile. Parcă speram că se vor întâmpla nişte lucruri. Eu aveam atunci 21 sau 22. N-am ştiut să gestionez, dar m-am simţit responsabilă faţă de sora mea, de mama mea. Ele sunt şi mai sensibile decât mine. Trebuia să duc eu greutatea asta pe umeri.
Am intrat într-o deprsie cruntă după 5 luni de zile, apoi mi-am deschis un pic sufletul. M-am trezit apoi cu problema asta, am rezolvat-o la psiholog. Nu mă feresc să spun.
Am reuşit să găsesc durerea care m-a măcinat atunci, abandonul pe care le-am simţit, teama şi frica. Tata se ocupa de absolut tot, de contratcte, de bani, atunci s-a dărămat stâlpul pe care îl ştiam şi îmi dădea siguranţă.
Apoi am înţeles de ce s-a întâmplat asta şi să accept. Mi-am luat viaţa în mâini, să fiu capabilă să fac toate lucrurile. Eram deja în Bucureşti atunci. (…)
Eram în Bucureşti şi cumva tata m-a aşteptat. Era o zi de joi seara şi mama mi-a spus să merg acasă. A doua zi am luat bilet de avion, am ajuns, am vorbit cu el, am mâncat şi mama s-a dus prin spital. Am rămas doar eu cu el.
M-a aşteptat să ajung acasă, sa îşi ia ramas bun de la mine. M-a strâns foarte tare de mână, s-a întors cu faţa către perete şi ala a fost momentul…”, a povestit Ilinca Vandici la Interviurile VIVA! în urmă cu mai mult timp.