O mare parte dintre semnele zodiacale vor trece prin transformări în următoarele zile. Unele vor fi în impas, pe când altele vor lua decizii importante care le vor schimba viețile, spune astrologul Cristina Demetrescu.
Conform astrologului, România este acum în zodia Vărsătorului. De abia după 25 martie, Venus crește în putere, se desprinde de Marte, iar până la începutul lunii aprilie lucrurile se vor mai liniști.
Până atunci însă, Săgetătorii trebuie să fie liniștiți. Cristina Demetrescu le recomandă nativilor acestei zodii să își ia concediu și să se bucure de ceva timp pentru ei, căci merită din plin.
”Nativilor le este recomandat să își ia concediu și să se relaxeze. După 20 martie perioadă mult mai bine pentru distracție și iubire”, a spus astrologul.
Peștii în schimb ar putea face o schimbare majoră în viața lor. Vor ceva mai bun și de abia acum lucrurile se aranjează așa cum și-au dorit. ”Sunt la granița între datoriile, vina față de cineva și proiectele lor. Încep să construiască o viață mai bună. Pot schimba casa, să facă din ea un loc în care să se simtă mai bine”, mai spune Cristina Demetrescu.
Vărsătorii în schimb sunt una dintre zodiile aflate în impas. Pentru că este o perioadă destul de alertă, nu mai știu cum să se împartă dintr-o direcție în alta. Chiar dacă munca lor e răsplătită din punct de vedere financiar, asta nu înseamnă că nu trebuie să fie atenți la fiecare acțiune pe care o fac.
”Au o perioadă aglomerată. Nu au timp să amâne nimic de pe o zi pe alta. Câștigă bani, dar trebuie să fie bine informați, ca să nu greșească”, recomandă Cristina Demetrescu.
Și Capricornii s-ar putea să se trezească cu planurile încurcate. Deși au în plan o serie de investiții, partea financiară nu prea ține cu ei, drept urmare, urmează situații nu tocmai favorabile. ”Ar putea să demareze un proces de cumpărare a unei case noi, dar care le depășește bugetul. Leul pare să fie îngrijorat de o problemă medicală, să ceară părea cuiva avizat”, adaugă astrologul.