Irina Fodor formează de mai bine de 14 ani un cuplu cu Răzvan Fodor. Și dacă artistul a fost considerat în trecut un mare cassanova, ea nu a ieșit niciodată în evidență prin subiecte de scandal. A fost mereu neinteresantă pentru presa tabloidă. Nici măcar atunci când a tot fost comparată cu Gina Pistol nu s-au iscat atâtea valuri ca acum.
Jurnaliștii de la CanCan au surprins-o pe Irina Fodor intrând pe ușa din spate în casa lui Ștefan Bănică. Cei doi au făcut repetiții împreună pentru emisiunea Danicing on ice: Vis în doi. Însă modul în care a fost prezentat articolul din CanCan sugerează altceva.
Prima care a luat atitudine a fost Lavinia Pîrva. Aceasta a transmis că a fost și ea prezentă la întâlnire și că totul a fost pur profesional. Chiar și Ștefan Bănică a intervenit pentru a lămuri lucrurile.
Cea mai afectată este, însă Irina Fodor, care este făcută praf atât pe rețelele de socializare, cât și în mass media. Prezentatoarea nu este obișnuită cu astfel de articole, așa că traversează o adevărată dramă. Totuși surse din interiorul Antena 1, au dezvăluit pentru ShowBlitz.ro că Ștefan Bănică ar fi privit-o pe frumoasa soție a lui Răzvan Fodor cu ochi dulci, însă aceasta nu i-a dat niciodată atenție.
De altfel, artistul este considerat un mare cuceritor. El a înșelat-o pe Andreea Marin cu Lavinia Pîrva, cât timp a fost la Dansez pentru tine și gurile rele spun că tot din cauza lui Marius Moga s-ar fi despărțit de Iulia Vântur.
Dar în cazul de față, nici vorbă de așa ceva pentru că Irina Fodor este mult prea serioasă și mult prea legată de familia ei. Răzvan Fodor a transmis și el un mesaj pentru presă și fani.
„Băi, fraților, din păcate, acest filmuleț pe care îl pun aici în feed nu este pentru prietenii mei de pe Instagram, adică nu este pentru comunitatea mea, ci pentru unii amici, credeam eu din presa scrisă.
În urmă cu 10 zile anunțați că a mea soție s-a dus la Ștefan Bănică acasă. E ok, înțelegem, fac de foarte mult timp treaba asta și înțeleg cum se face presa scrisă, mai ales cea tabloidă, de cancan. Am așteptat o zi, două.
M-am gândit că sună cineva să vadă dacă avem ceva de spus. Nu a sunat nimeni. E ok, am mai trăit treaba asta. Măi, ideea e că au trecut 10 zile și din ce în ce mai mulți jurnaliști au preluat și au scris pe o grămadă de site-uri despre această știre a anului.
Și de asta am zis să vă spun că mi se pare cumva nedrept ce ați făcut pentru că eu de aproape 25 de ani, de când fac treaba asta, nu există niciun articol cu mine în care să fiu implicat în vreun scandal.
Bine, și pentru că sunt mai banal și nu sunt atât de spectaculos. De 14 ani mi-am cunoscut soția, ușor a intrat și ea în centrul atenției și ați scris și despre ea și despre noi lucruri mișto, dar acum cu un simplu articol și cu un titlu ați dat cu ea de pământ.
Și e nedrept față de ea. Și e nedrept față de fiica mea, care e o fetiță foarte bine educată și mă simt ușor legat de mâini și de picioare pentru că nu știu cum să-i explic când o să citească articolul ăsta lunile viitoare, poate la anul, poate mâine.
Cum îi explic eu despre ce este vorba? Da, nu am făcut filmulețul ăsta ca să schimbați ceva, deși ați putea. Cei care au făcut pozele, sigur au pozele inițiale”, a spus Răzvan Fodor pe contul de Instagram.