Rețeta de post pentru chifteluțele de la Muntele Athos. Au un gust aparte. Ingredientul care le face deosebite

14 apr. 2022
Rețeta de post pentru chifteluțele de la Muntele Athos. Au un gust aparte. Ingredientul care le face deosebite

Cu siguranță ai auzit măcar odată despre chifteluțele de la Muntele Athos. Sunt de post, sunt delicioase, dar și sățioase, ca să nu mai vorbim de faptul că rețeta este una extrem de simplă.

Chifteluțele de la Muntele Athos au la bază năut, iar odată ce le vei degusta, vei uita complet de chifteluțele cu carne de vită sau de porc. De asemenea, sunt aromate datorită usturoiului, chimenului și pătrunjelului verde, așa că dacă vrei să încerci un preparat nou de post, ele sunt alegerea corectă.

Pentru a prepara rețeta de post pentru chifteluțele de la Muntele Athos, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 g năut boabe
  • 4 căței de usturoi
  • o ceapă mare
  • o legătură de pătrunjel verde
  • o linguriță de semințe de chimen
  • 150 g făină
  • piper
  • ulei de măsline

Cât despre modul de preparare, dacă la chifteluțele cu carne te ocupi prima oară de ea, ei bine, aici pe primul loc este năutul. Boabele de năut se iau și se pun la înmuiat pentru 12 ore.

Rețeta cea mai simplă pentru chifteluțele de la Muntele Athos

Cu alte cuvinte, dacă vrei ca mâine să guști deja chifteluțele de la Muntele Athos, ar fi indicat să le pui încă din această seară la înmuiat. Apa trebuie schimbată de cel puțin trei ori înainte ca boabele să se bage la fiert.

După ce au trecut cele 12 ore, boabele se fierb în foarte multă apă, alte două ore și jumătate, sau chiar și mai mult, în funcție de cât de repede se înmoaie. Odată ce s-au fiert complet, se pun într-o strecurătoare și se lasă la scurs.

Se pasează apoi, iar deasupra se adaugă usturoiul, care trebuie să fie zdrobit, ceapa tăiată mărunt, dar și pătrunjelul tăiat la fel de mărunt. Se pune apoi și chimenul, măcinat, făina, dar și piperul.

Întreaga compoziție se lasă la rece pentru 15-20 de minute, iar după ce timpul a trecut, se pune ulei într-o tigaie, iar după ce s-a încins, chifteluțele se modelează și se bagă la prăjit. Mare atenție! Asigurați-vă că uleiul este bine încins înainte de a le băga la făcut.

Chifteluțele de la Muntele Athos se pot servi calde, cu orice garnitură, precum salată, sau orez, dar și simple. Poftă bună!