Pentru că va fi o perioadă extrem de agitată, sunt semne zodiacale care ar putea claca. Pur și simplu nu mai fac față valului de activități pe care le au de făcut și s-ar putea confrunta cu probleme mari de sănătate, avertizează astrologul Cristina Demetrescu.
Capricornii spre exemplu trebuie să fie atenți la bani, dar și la sănătate. Ar putea avea parte de o serie de erori medicale. Ba mai mult de alât, astrologul le recomandă celor născuți sub acest semn zodiacal să mai aștepte câteva zile înainte de a face demersuri importante.
”Trebuie să fie atenţi la banii lor, la finanţe. Atenţie şi la o problemă medicală. Lilith, pe ultima sută de metri, ridică erori medicale. Dacă au ceva important de făcut, să o facă după 14 aprilie, atunci când Luna Neagră nu va mai fi acolo în aşa fel încât lucrurile să iasă bine. Au o lună în care primesc foarte multe veşti bune, de la prieteni, pe telefon. Informaţii care îi pot ajuta în demersurile lor, informaţii utile care vin la momentul potrivit”, spune Cristina Demetrescu.
Peștii în schimb ar putea claca în următoarea perioadă. Ceva le pune capac, iar starea lor de sănătate s-ar putea degrada într-un singur moment. Trebuie să învețe când să se oprească și să facă ordine în viețile lor pentru a evita probleme, dar și persoanele negative.
”Pot avea o stare de burnout, o problemă de sănătate, o situaţie care reprezintă picătura care umple paharul. Cu doi benefici în zodia Peşti este una dintre perioadele cele mai importante pentru Peşti în care pot spune: Stop! Ar trebui să se ocupe de ei, iar unele problemele pe care le au ţin tocmai de dezordinea din viaţa lor. Acolo unde este haos atragi tot felul de probleme, duşmani, boli”, adaugă Cristina Demetrescu.
Vărsătorii vor trăi și ei o perioadă de mare agitație. Nativii acestei zodii ajung într-o situație în care toată lumea le cere câte ceva și trebuie să știe cum să se împartă.
”Nu au timp să stea. E o lună foarte agitată. Trebuie să fie dirijorul celorlalţi, are de manageriat tot felul de situaţii în care şi şeful, şi copiii, şi nevasta, şi colegii trebuie să facă ceva”, mai spune astrologul.