După ce timp de aproape trei săptămâni a fost nevoit să rămână în afara traseelor de la Survivor România din cauza problemelor medicale, CRBL a revenit alături de noua sa echipă, cea a Vulturilor, chiar în jocul pentru imunitate. A reușit să ducă la bun sfârșit jocul, însă a avut nevoie de medic ulterior.
Conform surselor ShowBlitz.ro, CRBL s-ar confrunta cu probleme de ordin digestiv și cu toate că doctorii i-au recomandat să părăsească competiția, el s-a opus și a insistat că se va recupera. Producătorii Survivor România au acceptat acest compromis, însă în cele din urmă au luat decizia de a-l elimina din show pe fostul Faimos.
CRBL spera foarte mult să câștige el marele trofeu și era destul de convins că beneficiază de susținerea celor de acasă, așa că a fost cu greu convins să accepte eliminarea de la Survivor România pe motive medicale.
De altfel, atunci când Daniel Pavel a făcut anunțul în Consiliul pentru Eliminare, el a fost luat prin surprindere. Nu a fost anunțat în prealabil, mai ales că a insistat că poate continua competiția. Doar că starea lui de sănătate nu era cea mai bună și era clar că nu va putea face concursului.
În trecut, CRBL a fost foarte dur cu Otilia Bilionera, care acuza probleme de sănătate și nu i-a arătat niciun pic de empatie. Toate declarațiile lui au fost în direcția eliminării acesteia din competiție pentru că nu face față provocării Survivor.
Trebuie menționat că toți concurenții sunt plătiți și atunci când se află în afara camp-ului și sunt sub supraaveghere medicală. Cei de la PRO TV au considerat că nu este deloc profitabil să plătească și recuperare medicală și salariu pentru un om, care nu mai aduce nimic show-ului.
Mai mult, riscul era foarte mare. Dacă starea lui CRBL se agrava, atunci tot ei ar fi fost vinovați. Astfel că s-a ajuns la decizia de a-l elimina pe CRBL și de a-l anunțat despre asta direct în Consiliu pentru a fi pus în fața faptului împlinit. Chiar și atunci, artistul parcă tot nu voia să accepte că trebuie să plece.
„E foarte trist pentru mine să plec din motive de sănătate. Nu am apucat să lupt măcar o dată împotriva lui TJ, fair-play, sportiv. Am foarte multe regrete care țin de Survivor.
Apropo de acasă, astăzi am câștigat cumva cel mai important joc de comunicare. Este comunicarea personală.
Am să mă duc acasă. O să mă conectez cu tribul de acasă, așa cum spuneți. Am să pierd tribul meu și joaca asta frumoasă și unică”, a spus CRBL înainte de a-și lua rămas bun de la colegii de la Survivor România.