Cei care s-au săturat de omleta obișnuită sau de ouăle prăjite la micul dejun trebuie neapărat să începe ouăle Shakshuka. Răzvan Fodor are o rețetă aparte pe care i-o prepară Irinei Fodor din când în când.
Chiar și vedete au preparatele lor preferate. Irina Fodor spre exemplu adoră ouăle Shakshuka, iar Răzvan Fodor ține cont de micile plăceri ale soției sale. În urmă cu câteva zile, actorul a impresionat-o pe vedeta Antena 1 cu un astfel de meniu.
Și nu e de mirare că Irina Fodor adoră acest preparat. Rețeta nu doar că este una simplă, dar și hrănitoare și sățioasă, drept urmare, după doar o porție de ouă Shakshuka, și guranță nu vei mai avea nevoie de nimic altceva.
Dacă vrei să încerci rețeta preferată a Irinei Fodor, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
Deși pare o listă mare de ingrediente, lucrurile sunt foarte simple. Prima oară trebuie să încingi uleiul de măsline într-o tigaie la foc mediu. Adaugă apoi ardeiul gras și ceapa tocată și ține-le acolo timp de cinci minute, evident, amestecându-le în tot acest timp.
De abia apoi adaugă usturoiul, dar și condimentele, amestecă bine și mai lasă totul pe foc încă un minut. Următorul pas este adăugarea sucului de roșii, care se va asezona cu sare, dar și cu piper.
Compoziția obținută se fierbe, apoi se fac niște ”gropițe”, unde vor fi adăugate ouăle. Acoperă tigaia timp de 5-8 minute, până când ouăle se fac, fie ele moi sau tari, după preferințe.
La final poți adăuga pătrunjel tocat sau coriandru, după gust. Oricum ar fi, sunt delicioase. Poftă bună!
