Sunt zodii care indiferent de viața perfectă pe care o au nu se pot abține în fața opțiunilor. Ajung să devină infidele fără să se gândească de două ori la urmările pe care gestul lor îl va avea, spune Lidia Fecioru.
Bionergoterapeutul Lidia Fecioru a prezentat horoscopul dragostei. Sunt zodii care își doresc încă de la început să iubească și să aibă o persoană alături, în timp ce altele rămân deschise în fața opțiunilor.
Racii spre exemplu sunt una dintre cele mai spontane zodii când vine vorba de relații. Îi vor spune totul partenerului lor și de asemenea, sunt profunzi și idealiști în iubire.
Cei care vor să cucerească un Rac nu trebuie decât să fie la fel de spontani precum e el și de asemenea, să fie destul de serioși când vine vorba de fidelitate.
”Dacă te-ai îndrăgostit de un Rac ai parte de o explozie de sentimente și destăinuiri pe care de multe ori nici nu știi să le simți ori să le explici. Racii sunt foarte profunzi și idealiști în iubire, nu vrea să pățească nimic neplăcut. Racul poate fi cucerit prin spontaneitate și inteligență, dar să nute ducă gândul la aventuri facile pentru că nu ai șanse”, spune Lidia Fecioru.
La polul opus sunt Gemenii. Nativii acestei zodii riscă să devină infideli dintr-un moment în altul. Adoră diversitatea și nu se pot abține mai deloc. Nu știu ce să aleagă și când, iar când au prea multe variante în fața lor, cercetează bine terenul.
Își doresc un partener care să aibă capacități intelectuale și care să le incite de asemenea inteligența, însă chiar și așa, asta nu ar putea concura cu alte opțiuni care le-ar putea face cu ochiul.
”Gemenii sunt adevărați fluturi sociali cărora le lace să parcurgă meniul în întreaga lui diversitate. Le este greu să aleagă și atunci încearcă cât mai multe variante, le degustă, le cercetează. Atunci când primește stabiulitate își revizuiește toate opțiunile. Într-un partener le place să aibă și stimul intelectual, care să le incite inteligența”, adaugă bionergoterapeutul Lidia Fecioru.