Lovitură pentru Antena 1! Motivul real pentru care Anca Serea a refuzat să vină la America Express. Câți bani i-au oferit producătorii

22 sept. 2022
Lovitură pentru Antena 1! Motivul real pentru care Anca Serea a refuzat să vină la America Express. Câți bani i-au oferit producătorii

A fost deja publicată lista concurenților de la America Express, însă Anca Serea și Adi Sînă nu sunt pe listă, deși existau zvonuri conform cărora cuplul ar urma să participe.

Iată că Anca Serea a vorbit public despre propunerea primită din partea producătorilor de la Antena 1, dar și despre motivul pentru care ea și soțul ei au decis să o refuze.

Dacă vă gândeați că cei șase copii ar fi problema, ei bine, vedeta spune că la mijloc era cu totul altceva. Deși cei doi au primit o ofertă de ”nerefuzat”, semn că producătorii de la Antena 1 ar fi oferit o sumă generoasă, iată că pentru ei, competiția America Express nu era una potrivită, o lovitură destul de puternică pentru postul de televiziune.

”Am primit o ofertă de nerefuzat, să plec cu Adi la Asia Express, dar ne-am gândit bine și am zis nu. Am refuzat din mai multe considerente, plus că nu mi se pare că ni se potrivește, avem o vârstă”, a mărturisit vedeta pentru playtech.ro.

Câți bani i-au oferit producătorii de la Antena 1 Ancăi Serea?

La capitolul bani, Anca Serea susține că sumele variau în funcție de sezon, dar și în funcție de cât rezista cuplul în competiție, drept urmare, cei doi au preferat să stea departe.

Cât despre cei care au acceptat provocarea, Anca Serea spune că cel mai probabil ceilalți au mai multă energie decât ea și partenerul ei.

”Eram plătiți pe sezon, depinde și cât stăteam, ce rating era. Fiecare alege ce e mai bun pentru el. Nu ne tentează genul ăsta de emisiuni. Alții sunt probabil mai plini de energie‘’, a mai dezvăluit vedeta.

Conform listei publicate de cei de la Antena 1, în competiția America Expres care începe în toamnă îi vom vedea pe Puya, Jean Gavril, Bordea, Andreea Bălan, Andreea Antonescu, dar și Chef Cătălin Scărlătescu. De asemenea, Irina Fodor va fi din nou prezentatoarea show-ului.