Cea mai pufoasă pâine FĂRĂ făină. Rețeta pe care trebuie să o încerci neapărat. E mult mai sănătoasă

24 sept. 2022
Cea mai pufoasă pâine FĂRĂ făină. Rețeta pe care trebuie să o încerci neapărat. E mult mai sănătoasă
Sursă Foto: The Kitchn

Sunt români care spun că un meniu complet trebuie să aibă alături și cel puțin două felii de pâine. Într-adevăr, pâinea este sățioasă, dar are și dezavantajele ei, motiv pentru care își recomandăm acestă rețetă fără făină.

În general, pâinea nu este recomandată în diete, iar de asemena, sunt și persoane care o evită pentru că se balonează după ce o consumă. Dacă alegi însă să prepari această rețetă vei scăpa de ambele probleme.

Pe lângă faptul că nu are la bază făină, poți uita și de drojdie, dar și de timpul de așteptare pentru ca pâine să se umfle, așa că ai un motiv în plus să o prepari măcar odată.

Dacă te-am convins, asigură-te că ai următoarele ingrediente pentru a prepara pâinea fără pâine:

  • 3 ouă
  • 1 linguriţă zeamă de lămâie
  • 3 linguri cremă de brânză/iaurt grecesc
  • sare

Rețeta pentru pâinea fără făină

Mai puține ingrediente înseamnă și mai puțin timp în bucutărie. Prima oară te vei ocupa de ouă. Acestea se separă, iar albușurile se bat până când devin spumă. Separat se bag și gălbenușurile alături de crema de brânză și de zeama de lămâie.

Când ambele compoziții sunt gata, albușurile spumă se încorporează în crema de brânză cu gălbenuș cu o spatulă. Se pune apoi o hârtie de copt în tavă, se încălzește cuptorul la 150 de grade și începe formarea pâinicilor.

Pune câte două linguri pline de compoziție în același loc, formând mai multe cercuri. Mare atenție însă! Lasă suficient loc între ele pentru că pâinicile tale fără făină vor crește.

Se lasă la cuptor pentru 30 de minute și se lasă la răcit înainte de fi servite. Pentru un aspect mai plăcut, înainte de a băga pâinicile la copt poți adăuga deasupra un mix de semințe. Preparatul tău va fi și mai sănătos, dar și mai gustos. Poftă bună!