Ai centrală termică de apartament? Greșeala care îți crește factura lunar. Ce trebuie să faci de urgență

11 oct. 2022
Ai centrală termică de apartament? Greșeala care îți crește factura lunar. Ce trebuie să faci de urgență

Mulți români au optat în ultimii ani pentru o centrală termică de apartament. Până acum facturile lunare în cazul lor au fost extrem de mici, față de cei care au ales să rămână racordați la centrala de la bloc.

Acum însă, odată cu explozia prețurilor la energie și gaze, cei care au centrală termică de apartament au ajuns într-o situație similară. Ce este mai rău însă ar putea urma de abia când temperaturile vor fi cu minus.

Economiștii spun însă că sunt câteva greșeli minore, care ne pot crește factura la gaze și electricitate mai mult decât credem. Cea mai des întâlnită este lipsa unui termostat.

Ce rol are termostatul? Ei bine, un termostat montat într-un apartament ne poate ajuta să optimizăm consumul de gaze și să menținem și căldura în locuință. Cum îl folosim? Aceasta trebuie setat la o temperatură de 22-23 grade pe timp de zi, iar noaptea până la 19 grade.

Cât puteți reduce factura montând un termostat? Conform economiștilor, costurile cu încălzirea pentru care au centrală termică de apartament pot fi mai mici chiar și cu 31%, un procent deloc neglijabil.

În ce cameră trebuie pus termostatul pentru centrala termică?

Nu contează deloc dacă termostatul este unul cu fir sau wireless. Important este ca el să fie montat în camera unde locuiți cel mai mult, adică unde este și trebuie să fie cel mai cald. Nu puneți termostatul într-o cameră răcoroasă, pentru că facturile de asemenea vor fi unele mai mari.

Un alt truc recomandat de economiști este oprirea centralei termice de apartament. Recomandat ar fi ca aceasta să fie oprită atunci când locuitorii sunt plecați la muncă.

Nici covoarele și draperiile nu sunt de neglijat. Ele pot ajuta la o mai bună izolație a casei și mai mult de atât, contribuie la prevenirea pierderii căldurii. Și o mască de calorifer poate fi de folos atunci când vrem să prevenim pierderea căldurii, așa că luați-o în calcul.