Horoscop. Împăcări, liniște, fericire și nu numai, spune Urania. Așa se arată a fi următoarele zile ale săptămânii pentru foarte multe dintre zodii.
Conform horoscopului prezentat de Urania, se anunță o perioadă cât se poate de agitată pentru foarte multe dintre semnele zodiacale. Schimbări de dispoziție, iertare, poate chiar și atenție, totul depinde de fiecare în parte.
Nativii din zodia Scorpion spre exemplu vor alege o cale pe care nu au mai încercat-o până acum. Cei născuți sub acest semn zodiacal se distanțează și aleg mai degrabă meditația.
”Contextul va mai dura pentru că, din 11 octombrie, Mercur, care își va începe tranzitul în casa a XII-a, va introduce o notă de distanță și obiectivitate prielnică meditațiilor”, spune astrologul.
Balanțele pe de altă parte beneficiază de o protecție aparte. Nativii acestei zodii au Soarele și Venus care îi ghidează pe drumul cel bun. Orice împrejurare riscantă poate fi depășită în următoarea perioadă în cazul lor.
”În plan personal, Balanțele vor beneficia de prezența Soarelui și a Guvernatorului lor, Venus, care vor constitui un scut protector față de tot felul de împrejurări riscante”, adaugă Urania.
Împăcare pentru nativii din zodia Săgetător. Cei născuți sub acest semn zodiacal au șansa să reia legătura cu o persoană cu care s-au aflat în conflict. Mai mult de atât, Săgetătorii care sunt sensibili ar putea recupera lucruri importante din trecut precum fotografii, documente, sau chiar și obiecte care la un moment dat au însemnat mai mult pentru ei.
Pe plan personal se așterne armonia, în rândul familiei, adaugă Urania. ”Posibilă armonie în familie; refacerea legăturilor cu o rudă cu care s-au aflat în conflict, nostalgie, amintiri, recuperarea trecutului (fotografii, obiecte, documente cu valoare afectivă)”, mai spune astrologul Urania.