Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au o relație cât se poate de perfectă. Au depășit cu brio orice eveniment care le-a stat în cale și au ales fericire. Ce se întâmplă mai departe? Aflăm chiar de la vedeta Antena 1.
Ramona Olaru și Cătălin Cazacu au făcut câteva declarații pentru cei de la cancan.ro, iar printre altele, fără să vrea, vedeta a adus în discuție și căsătorie.
Sportivul a fost întrebat de ce s-a întors cu spatele în momentul în care au defilat modelele lui Cătălin Botezatu, iar Ramona Olaru a intervenit rapid. ”I-am zis: „Uite, dacă știam că mă aduci la un astfel de eveniment, puteam să mă machiez și eu, să fiu frumoasă, ca toate celelalte femei!”. Și el mi-a zis: „Nu, că tu nu ești ca toate celelalte femei, tu ești FEMEIA!”, a spus aceasta.
”Ca să ne înțelegem, dacă vreo secundă s-a crezut că pe frumusețe eu am cucerit, nu pe frumusețe, pe vorbe!”, a completat Cătălin Cazacu, potrivit cancan.ro.
Surpriza a venit ulterior, moment în care Ramona Olaru a recunoscut că din cauza vrăjelii iubitului ei, cei doi pot ajunge să se și căsătorească dintr-un moment în altul. ”Pe vrăjeală multă și mie îmi place vrăjeala și așa am ajuns să ne și căsătorim!”, a mai adăugat ea.
Nu ar fi exclus deci, în curând să asistăm și la nunta celor doi. Amintim că Ramona Olaru dezvăluia că ea și Cătălin Cazacu au făcut câteva schimbări majore pentru a putea fi fericiți împreună. S-au mutat împreună, au schimbat tot ce se putea, drept urmare, până la pasul cel mare mai e foarte puțin.
„Acum schimbăm tot ce e în casă, ca să fim fericiți amândoi. Să mă mut cu totul la el, să nu mai plătesc în partea cealaltă.”, a povestit Ramona Olaru, pentru aceeași sursă.