DIGI anunță schimbări majore în zilele următoare, iar toți abonații trebuie să știe planul pe care gigantul în telecomunicații vrea să îl pună în practică. E valabil la toate abonamentele.
După cum știm deja prea bine și după cum au anunțat și cei de la DIGI, la data de 12 octombrie a avut loc o reorganizarea etapizată a grilei de programe. Primii care au văzut diferența au fost cei din București și Ilfov.
Dacă abonații DIGI din restul țării se gândeau că nu vor fi afectați, ei bine, conform gigantului în telecomunicații, în restul județelor, modificările vor fi aplicate în următoarele săptămâni sau chiar luni.
Astfel, dacă v-ați obișnuit deja ca postul preferat să fie pe un program anume, trebuie să știți că în curând acesta ar putea fi dificil de găsit. Totodată, deranjant poate fi faptul că nu este încă clară data exactă la care modificările vor fi făcute pentru fiecare județ în parte.
Cum va arăta noua grilă de programe tv? Conform celor de la DIGI, aceasta ar urma sa fie standardizata, cu o structura de baza la nivel național. Pe de altă parte, modificările vor fi făcute după ce se va calcula impactul real al acestor schimbări asupra abonaților din întreaga țară.
Iar abonații DIGI nu sunt singurii vizați. Și alți furnizori de servicii de televiziune au declanșat un proces similar, așa că există șanse mari să vedeți modificări importante la canalele tv în perioada următoare.
Grupul RCS-RDS mai precizează că în cazul clienților care dețin set-top-box-uri DIGI sau televizoare cu profil DIGI (în principal modele produse începând cu anul 2014), reorganizarea canalelor TV în grilă se va realiza prin scanare automată, iar pentru cei care au televizoare fără profil DIGI sau mai vechi de anul 2014, va fi necesară o scanare manuală.