Horoscop. Mariana Cojocaru anunță o perioadă dificilă pentru nativii acestei zodii. Vor exista presiuni mari, dar și avertismente care trebuie luate în seamă pentru a fi evitate mari probleme.
Astrologul Mariana Cojocaru a prezentat horoscopul pentru luna noiembrie. Capricornii trebuie să se pregătească pentru o presiune în următoarele săptămâni ale lunii.
Nativii acestei zodii, deși știu ce își doresc de la viață, s-ar putea să ajungă în situația în care nu vor mai știi ce își doresc, iar asta îi va pune pe gânduri.
”Şi la Capricorn, presiunile sunt foarte mari și foarte importante. Capricornii, în general, sunt niște oameni foarte serioși, foarte sobri și pragmatici. Ei ştiu exact ce vor de la viață, dar în această perioadă pot fi în ipostaza în care și ei să simtă mai atrași de anumite lucruri decât de obicei”, spune astrologul.
Mariana Cojocaru le recomandă astfel celor născuți sub acest semn zodiacal să fie atenți la partenerii de viață, pentru că relațiile ar putea să fie puțin cutremurate.
De asemenea, mai multă atenție și dorințele pe care acești nativi le au. Se poate ajunge în fața unor compromisuri mari care nici măcar nu vor avea vreun rezultat, avertizează astrologul.
”Important e să nu fie niște fluturi atrași de o lampă care lampă la un moment dat nu este tocmai ceea ce își doresc. Să fie liberi și independenți este un lucru foarte important în viață. Prin urmare, atenție în ce conjuncturi intrați, atenție la partenerii de viață, pentru că acolo să poate întâmpla ceva și pot să apară cutremure pe relațiile sentimentale sau matrimoniale.
Atenție foarte mare la ceea ce înseamnă dorința de a înțelege cum să iubești și cum să fii iubit. Pentru că unii fac compromisuri foarte mari”, mai spune astrologul Mariana Cojocaru.