De când s-a aflat că este însărcinată, Theo Rose nu ratează nicio șansă în a lansa acuzații dure la adresa presei. De această dată însă, artista a fost mai nervoasă ca oricând.
Din presă am aflat că Theo Rose formează un cuplu cu Anghel Damian, iar mai apoi, câteva luni mai târziu am aflat că cei doi așteaptă și un copil.
Artista nu a fost încântată de faptul că anumite informații pe care probabil și-ar fi dorit să le țină pentru ea, au ajuns să fie răspândite în spațiul public, iar asta s-a văzut din reacțiile ei.
Acum însă, altceva a deranjat-o pe Theo Rose. Artista a ajuns în pragul în care i-a făcut ”nesimțiți” pe jurnaliștii din România. Ce a deranjat-o însă?
O știre în care scria că mama ei s-ar fi certat cu clarvăzătoarea Carmen Harra după ce aceasta ar fi spus că artista și iubitul ei nu ar fi compatibili și vor ajunge să se despartă.
Deși în realitate femeia doar a oferit un interviu, în care spunea că fiecare ar trebui să își vadă de treaba lui, lucrurile au fost transmise altfel, iar artista a fost revoltată.
Mai mult de atât, ea a dezvăluit că mai toate știrile care apar pe internet despre ea nu reflectă realitatea, lucru care o deranjează la culme.
Au folosit-o oamenii pe mama, reacție la reacție, au scris articole gen scandal între mama lui Theo Rose și nu știu cine. Când chestia sta nu a existat.
La fel, despre mine au scris că am ajuns la spital de urgență când eu am zis că am făcut niște perfuzii. Eu perfuziile le-am făcut acasă, nu m-am dus la niciun spital, am stat liniștită. Erau niște râuri de gravidă, nu cum scriau ei. Dar sunt atât de nesimțiți!”, a spus Theo Rose, vizibil revoltată.