Românii care nu vor mai trebui să plătească impozit pe salariu din 2023. Decizia a fost luată pe final de an. Vor primi mai mulți bani de la angajator automat

28 dec. 2022
Românii care nu vor mai trebui să plătească impozit pe salariu din 2023. Decizia a fost luată pe final de an. Vor primi mai mulți bani de la angajator automat

De anul viitor, o categorie de români nu vor mai trebui să plătească impozit pe salariu. În urma deciziei, care a fost luată pe final de an, acești români vor primi mai mulți bani de la angajator.

Ministerul Finanțelor, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Educației au publicat un ordin comun care prevede ca o nouă categorie de angajați din România să nu mai plătească impozit pe venit începând de anul viitor.

Potrivit unui comunicat de presă trimis pe marginea acestui subiect, noile prevedere se vor aplica veniturilor din luna în care ordinul va intra în vigoare. Așadar, acești angajați vor fi scutiți de plata impozitului pe venit obținut din salariu în valoare de 10%.

Românii care nu vor mai plăti impozit pe salariu

Ordinul arată că, de la 1 ianuarie, cei care vor fi scutiți de plata impozitului pe venit sunt angajații din cadrul instituțiilor publice care desfășoară activități de creare de programe pentru calculator.

Ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a declarat că resursa umană de calitate este necesară în sectorul public, în mod special pentru transformarea digitală a administrației.

„Am reușit să reparăm și să uniformizăm aplicarea unei facilități fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic și valoare adăugată mare în economia unei societăți. Discutăm despre digitalizarea administrației de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva augmentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiți dacă vrem calitate și sper ca prin acest demers să reușim să diminuăm din plecările IT-iștilor buni din administrație și, totodată, să devenim un angajator competitiv”, a fost și mesajul ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.

Potrivit ordinului ministerelor anterior menționate, persoanele care nu vor mai plăti impozit pe venit sunt administratorii de baze de date, analiștii, inginerii de sistem în informatică, inginerii de sistem software, managerii de proiect informatic, programatorii, proiectanții de sisteme informatice, programatorii de sisteme informatice, programatorii ajutor, analiștii ajutor și inginerii de dezvoltare a produselor software.