ENEL nu va mai exista pe piața din România, iar compania va fi vândută pentru suma de 1,8 miliarde de euro. Deja s-a anunțat cine este cumpărătorul.
Italienii au decis să vândă ENEL pentru suma de 1,8 miliarde de euro, iar cumpărătorul este Compania Publică de Electricitate a Greciei. Tranzacția va fi deja gata la începutul acestui an.
Francesco Starace, directorul general al ENEL, a declarat în luna noiembrie a anului trecut, în cadrul unui interviu, motivul pentru care compania sa își va încheia afacerile în România.
„Am decis să ieșim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obținem o creștere suplimentară în viitor.
Am ‘saturat’ spațiul pentru investiții în rețele si am ajuns – mai mult sau mai puțin – într-o poziție pe segmentul de clienți și de producție care nu mai oferă multe posibilități de creștere”, a declarat acesta pentru Libertatea.
Șeful ENEL a subliniat că această compania nu pleacă din România din cauza cadrului legal.
„Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal și de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele.
Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextual prețurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alții. Trebuie să ne descurcăm în această situație cât de bine putem”, a afirmat șeful ENEL.