Se taie din bani de la 1 iulie. Românii care vor primi salarii mai mici lunar. Ce a decis Guvernul

27 iun. 2025
Se taie din bani de la 1 iulie. Românii care vor primi salarii mai mici lunar. Ce a decis Guvernul

Cea mai proastă veste pentru unii români. Banii pe care îi primeau lunar până acum, alături de salariu, ar urma să fie tăiați. Cine sunt cei vizați? 

Este vorba despre bugetari. Conform celor mari recente informații, începând cu 1 iulie, o parte dintre sporurile pe care le încasează lunar vor fi tăiate, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pregătit de Guvern.

Măsura vine în contextul în care autoritățile caută soluții pentru a sprijini consumatorii vulnerabili la plata facturilor de energie, după expirarea schemei de plafonare a prețurilor.

Câți bani pierd bugetarii în această vară odată ce decizia va fi oficială? Plafonul pentru sporurile acordate pentru condiții de muncă vătămătoare sau periculoase va fi limitat la 300 de lei brut pe lună pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Câți bani pierd bugetarii de la 1 iulie

În prezent, bugetarii beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază, care poate ajunge la 1500 de lei brut lunar, însă după aplicarea plafonării, suma maximă va scădea semnificativ.

Reducerea acestor sporuri ar urma să genereze economii de aproximativ 1,34 miliarde de lei doar în ultimele șase luni ale acestui an, din care 1,046 miliarde vor fi economisiți de la bugetul de stat, iar 298 de milioane de la bugetele locale.

Pentru anul viitor, Ministerul Finanțelor estimează economii totale de 2,6 miliarde de lei. În plus, proiectul de ordonanță mai prevede reducerea numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar, care în prezent variază între 3 și 10 zile lucrătoare, dar ar putea fi redus la doar 1-3 zile.

Pe lista tăierilor se află și alte sporuri, printre care stimulentul pentru atragerea de fonduri europene, sporul pentru antenă, sporul pentru complexitatea muncii, sporul de doctorat acordat funcționarilor publici și sporul de confidențialitate.

Datele oficiale transmise de Ministerul Finanțelor arată că, în anul 2024, bugetarii au primit sporuri totale în valoare de 12,4 miliarde de lei, echivalentul a circa 2,4 miliarde de euro, bani proveniți din bugetul general consolidat al statului. Conform aceleiași surse, doar sporurile pentru condiții de muncă au însumat 7,86 miliarde de lei, iar alte sporuri au totalizat 4,55 miliarde de lei.

Aceste sume uriașe plătite anual din bugetele statului sunt acum vizate de reduceri drastice, într-un efort de a face economii și de a redirecționa fondurile către măsuri sociale urgente.