Numele Alexandru Rafila era necunoscut publicului înainte de declanșarea pandemiei. Acesta a reușit să-și construiască o imagine foarte bună în ultimul an și jumătate, iar acum se bucură de o popularitate imensă. De altfel, el a și făcut pasul spre politică fiind ales deputat PSD, iar acum ministru al Sănătății.
Medicul epidemiolog vrea să-și înceapă în forță mandatul, iar primul pas este eliminarea lui Raed Arafat din ecuația deciziilor legate de gestionarea pandemiei. Încă de când PNL a venit la Guvernare s-a încercat înlăturarea șefului DSU de la butoane, dar nimeni nu a reușit acest lucru, mai ales datorită imaginii lui pozitive.
Între timp, Raed Arafat a tot fost demonizat pe la televiziuni, astfel că demiterea lui nu ar mai constitui o mare problemă. Alexandru Rafila dorește momentan doar să-i taie din atribuții. El a spus clar că nu mai acceptă situația actuală. Acesta consideră că Ministerul Sănătății nu a avut niciun cuvânt de spus în pandemie, deși hotărârea de guvern impune acest lucru.
„Ministerul Sănătății a fost puțin implicat. Au mai fost instituții din subordinea ministerului care au fost implicate, dar Ministerul Sănătății este responsabil până la urmă. Așa scrie în hotărârea de Guvern.
Eu cred că se poate discuta și sunt convins că atât doctorul Arafat, cât și ministrul ”Administrației și Internelor, cât și primul ministru vor fi garanții unei desfășurări normale, fiziologice, a unei colaborări în care cei care iau deciziile și au și responsabilitatea lor trebuie să fie, în mod evident, oamenii din Ministerul Sănătății, structurile Ministerului Sănătății.
Nu se poate ca alte structuri să ia decizia și Ministerul Sănătății să fie responsabil. Chestiunea asta nu se poate. Cel puțin eu nu o accept și e foarte clar că nu pot să accept o astfel de soluție.
Dânșii, în ceea ce privește mutarea pacienților din diverse locuri, transportul, pregătirea unităților de primiri urgențe, tot respectul și aprecierea pentru ceea ce fac sau au făcut, dar politica de sănătate publică trebuie făcută de Ministerul Sănătății”, a declarat Alexandru Rafila.
Noul ministru al Sănătății a mai transmis o săgeată spre Raed Arafat, spunând că nu a reușit să discute cu el până acum pentru că este mai tot timpul plecat din țară. Nu a dezvăluit și în ce scopuri.
„Nu am discutat cu domnul doctor Arafat despre acest subiect, nu am avut ocazia, dânsul a fost destul de mult plecat din ţară în ultima perioadă, dar după ce noul guvern se va instala, voi avea discuţii în primul rând cu prim-ministrul şi cu ministrul de Interne şi, bineînţeles, şi cu domnul Arafat, pentru că acest mecanism prin care deciziile de sănătate publică sunt luate de persoane care nu au legătură directă cu sănătatea publică nu sunt în regulă. Trebuie, totuşi, ca Ministerul Sănătăţii, într-o criză de sănătate, să aibă cuvântul hotărâtor în recomandarea deciziilor care sunt ulterior aprobate în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a insistat Rafila.