La 32 de ani, Alexandra Stana a revenit în atenția publicului în acest an, după o perioadă de absență. Ea s-a remarcat mai mult prin declarații și scandaluri decât prin muzică. A participat mai întâi la prima ediție a Masked Singer România de la PRO TV, iar apoi a acceptat provocarea Kanal D de a merge la Survivor România.
Deși inițial părea că această experiență a ajutat-o să progreseze pe multe planuri, acum Alexandra Stan se plânge că ceea ce s-a întâmplat în jungla din Republica Dominicană i-a cam dat viața peste cap. Imediat după ce a revenit în România, ea a apărut în compania unuia dintre frații Tate, care dețin mai multe studio-uri de videochat în România.
Apoi au apărut fotografii cu ea goală și ulterior a uluit pe toată lumea cu anunțul căsătoriei sale. Ea a decis subit să-și unească destinul cu Emanuel Necatu, consilierul ei de dezvoltare personală. După trei luni au divorțat. Alexandra Stan a povestit că s-ar fi căsătorit cu oricine pentru că după experiența din junglă s-a decis că vrea familie și copil.
Apoi la scurt timp a realizat că era o prostie și cu toate că nu are nimic să-i reproșeze fostului soț, ea a declarat că nu era deloc potrivit pentru ea fiindcă aveau viziuni diferite asupra vieții. Toate aceste mărturisiri le-a făcut în cadrul podcastului „Aproximativ Discuții”, găzduit de Gojira.
Printre altele ea a spus și că a fost diagnosticată cu o boală autoimună, incurabilă practic. Spune că totul i s-a întâmplat din cauza a ceea ce s-a întâmplat la Survivor România și că nu ar mai repeta niciodată experiența.
„Aveam probleme cu glanda. Eu m-am îmbolnăvit la Survivor de glandă, pentru că nu am mâncat și din cauza stresului. Am Tiroidită Hashimoto, este o boală autoimună, creierul meu produce anticorpi care distrug hormonii pe care îi produce glanda. Asta se întâmplă dacă ești stresat sau îți scade imunitatea sau chestii de genul ăsta”, a explicat artista, care a dezvoltat și mai mult subiectul.
„Fiecare organ din corpul nostru și fiecare boală are un fundament, sunt psihosomatice, se somatizează în funcție de problemele emoționale, de traumele pe care le-ai avut. Aici (n.red.: în zona tiroidei) este chackra comunicării, vorbirii. Eu, mulți ani și mai ales la Survivor, aveam impresia că nu pot să mă exprim. Am avut senzația asta mulți ani, că nu pot să ajung la oameni, de-asta vreau să-mi fac un podcast, ca să vorbesc”, a mai spus ea.
Tiroidita Hashimoto este o afecțiune destul de severă în care sistemul imunitar al celui care suferă de această boală atacă tiroida, glanda mică de la baza gâtului, care se află sub „mărul lui Adam”. Glanda tiroidă face parte din sistemul endocrin, care produce hormoni meniți să coordoneze majoritatea funcțiilor organismului. Inflamația din Tiroidita Hashimoto, cunoscută și sub denumirea de tiroidită cronică limfocitară, determină frecvent hipotiroidism.