Teo Trandafir, una dintre cele mai îndrăgite vedete din România a ajuns să fie umiltă în propria emisiune. Pentru prima oară, prezentatoarea tv și-a pierdut cumpătul, în direct, după atitudinea unei invitate.
Bianca Rus a fost invitata lui Teo Trandafir și deși a încercat să-i facă o surpriză prezentatoarei de la Kanal D, iată că lucrurile s-au întors în defavoarea ei. Artista i-a cântat o melodie lui Teo, compusă chiar de ea, în care i s-a adresat prenentatoarei cu titlul de ”mătușică”.
Puțini știu, însă Teo Trandafir nu este prea încântată când aude astfel de apelative, ba chiar se enervează la culmea. Chiar dacă emisiunea era filmată în direct, vedeta nu s-a putut abține și și-a pierdut cumpătul.
Artista a încercat să se scuze, spunând că nu a vrut să jignească pe nimeni, iar pentru a drege situația a întrebat-o pe Teo dacă vrea să îi fie mătușă, dar situația a degenerat și mai rău.
”Nu, nu vreau să fiu mătușa ta! Niciodată să nu te duci la una la televizor s-o faci mătușă”, i-a spus Teo Trandafir, Biancăi Rus, în direct la Kanal D.
Credeți că s-a terminat aici conflictul? Ei bine nu. Artista a încercat să o pună pe Teo într-o lumină bună, mărturisind că a învățat foarte multe lucruri de la ea, însă vedeta Kanal D nu s-a lăsat mai prejos. Teo Trandafir i-a pus apoi o întrebare de cultură generală arătându-i că mai are multe de învățat și că de la ea nu știe mare lucru.
Tensiunea dintre cele două vedete a continuat pe parcursul emisiunii. Bianca Rus a încercat din nou să mai dreagă lucrurile așa că a întrebat-o pe Teo ceva legat de ouăle din supermarket. ”Pe ouăle din magazine scrie când expiră sau ce scrie?”, a întrebat artista. ”Scrie când inspiră”, a răspuns Teo Trandafir, vizibil enervată.
Până la finalul emisiunii lucrurile s-au mai liniștit între ele însă cert e că Teo Trandafir a fost nevoită să se mențină calmă minute în șir pentru a nu răbufni în direct.