Andreea Bălan și Andreea Antonescu formau în anii 2000 cea mai în vogă trupă din România. Andre era un adevărat fenoment, iar încasările erau uriașe. Cele două, adolescente la acel moment, erau coordonate de Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, care a reușit să le transforme în adevărate staruri pe cele două tinere.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu deși formau trupa perfectă pe scenă, în privat cele două nu se înțelegeau deloc. Se certau și se jigneau tot timpul. Ba chiar au existat zvonuri că s-ar fi și bătut. Scandalul între cele două ar fi pornit de bani, conform surselor ShowBlitz.ro.
Ambele credeau că vor câștiga mai mult singure și că vor ajunge pe culmele gloriei dacă se vor axa pe cariere solo. Una dintre ele a avut dreptate. Andreea Bălan, care astăzi continuă să fie una dintre cele mai în vogă artiste din România și care câștigă sume uriașe și din imagine.
Andreea Bălan și Andreea Antonescu nu și-au vorbit foarte mulți ani. Împăcarea a venit într-un moment de cumpănă al celei dintâi, care a fost la un pas de moarte când a născut-o pe micuța Clara.
„Eu în America stăteam în Vegas (…) și fusesem chemată în țară pentru a fi o parte dintre organizatori la un festival retro. Întâmplător sau nu, mă sunase Andreea, era episodul când era însărcinată cu Clara și avea probleme de sănătate. Noi nu vorbiserăm până atunci și, pentru că eram șocată să pierd oameni din viața mea definitiv, nu am mai ținut cont de nimic, m-am dus la ea la spital. În momentul în care ea și-a revenit din situația aia, m-a sunat undeva la 11-12 noaptea.
Îmi amintesc că eram la Galați, o adormisem pe Sienna. Mă sunase Andreea de pe patul de spital, de la Terapie Intensivă, și îmi zice că ar trebui să refacem trupa Andre. Eu ca să îmi dau seama că nu sunt între somn și realitate, am dat-o pe speaker, mama fiind lângă mine. A doua zi, mă sună iar și îmi spune că își amintește ce a vorbit cu mine noaptea trecută. I-am spus că refacem ce vrea ea, numai să o văd sănătoasă și așa cum trebuie. Încă o dată așa a fost să fie”, a spunea Andreea Antonescu în urmă cu ceva timp la podcastul moderat de comedianții Maria Popovici și Alexandru Minculescu.