Pentru Gina Pistol anul 2021 ar fi trebuit să fie cel mai frumos din viața ei. La 40 de ani a dat naștere unei fetițe sănătoase, pe care a numit-o un adevărat miracol. Relația ei cu Smiley s-a sudat și mai mult, dar vedeta a arătat de multe ori semne de depresie. Unul dintre motivele principale l-a reprezentat faptul că nu a mai fost în prim plan ca înainte.
Irina Fodor a înlocuit-o la Antena 1, iar ea nu știe nici acum dacă își va mai reocupa vreodată postul de prezentatoare, lăsat vacant pentru a naște. În plus, dacă pentru ea viața s-a schimbat complet, ei bine pentru Smiley nu. El și-a continuat proiectele și a început să lipsească mult de acasă.
Gina Pistol, cea care stătea mereu în saloane de beauty, la filmări sau cafele cu prietenele a dispărut. Singura ei sarcină a rămas doar să fie mama micuței Josephine, iar asta nu i-a fost suficient. Nu de puține ori, vedeta s-a plâns pe Instagram de dureri de cap și a arătat că s-a ales cu o urticarie severă de la stres.
Acum Gina Pistol uimește pe toată lumea și confirmă practic relatările surselor ShowBlitz.ro. A trecut prin momente grele, de depresie și viața ei de mamă și iubită a lui Smiley nu a fost așa cum visa. Însă mesajul chiar dacă pare a fi depresiv, are urme de speranță că va fi mai bine. Smiley a încurajat-o și i-a replicat „Familia mea! Vă iubesc!”.
„A mai trecut un an, an în care nu am fost cea mai bună EU. Lui nu i-am fost iubită bună. Nici sora buna fratelui. Nici mamei mele cea mai bună fiică. Oamenilor dragi mie nu le-am fost prietenă. Sinceră să fiu, nici nu am încercat. N-am fost nici măcar bună cu mine. Anul ăsta m-am pierdut de multe ori și m-am regăsit de puține. Anul asta mi-a fost dor de mine. Mi-am lipsit. Și cu toate astea am făcut ceva bine. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să fiu o mamă bună pentru fiica mea. Anul asta, în schimb, a fost cel mai bun cu mine. Am devenit mamă și noi, @smiley_omul, am devenit mai uniți. Vă doresc sănătate la minte, trup și mai ales la suflet. Să aveți un an bun!?”, a fost mesajul postat de Gina Pistol, pe pagina ei de Instagram.