Zodia care își va găsi marea dragoste în 2022. Astrologul Maria Sârbu, detalii complete pentru nativi

03 ian. 2022
Zodia care își va găsi marea dragoste în 2022. Astrologul Maria Sârbu, detalii complete pentru nativi

A început deja anul 2022, iar surprizele se țin în lanț pentru foarte multe semne zodiacale. Astrologul Maria Sârbu spune că noul an va fi unul cu adevărat deosebit datorită celor trei cifre de ”2” din care este alcătuit.

Chiar dacă la nivel mondial ar putea exista mari crize, naturale, sau financiare, asta nu înseamnă că unele zodii nu vor ajunge să își îndeplinească dorințele sau să își ducă la bun sfârșit planurile profesionale.

”La nivel global sunt posibile crize financiare, creșteri de prețuri, cutremure, incendii, dar totodată vor fi și descoperiri, îmbunătățiri în agricultură, în lucruri care ne ajută concret, dar și în arhitectură, în lucruri legate de frumos”, spune astrologul.

Pentru a avea însă succesul mult dorit, Maria Sârbu recomandă o mare atenție la partea spirituală și abia apoi la cea materială. În momentul în care cele două părți vor ajunge într-un echilibru, de abia atunci vor începe să apară și rezultatele.

”2022 va fi un an în care trebuie să acordăm aceeași importanță părții spirituale și celei materiale, să găsim un echilibru între valorile materiale, perisabile și valorile eterne. Să demonstrăm cu toții un plus de continuitate și perseverență în tot ceea ce facem. Să fim cu picioarele pe pământ, să fim concreți în acțiunile și în alegerile noastre”, prevede Maria Sârbu.

Zodia care va avea mare noroc în dragoste

Zodia Fecioară nu se poate plânge deloc în 2022. Astrologul Maria Sârbu spune că dacă nativii acestei zodii vor fi perseverenți, încă din prima jumătate a anului vor avea realizări pe toate planurile.

Ba mai mult de atât, dacă Fecioarele au în plan să se mute în străinătate, trebuie să fie atente, căci decizia lor ar putea schimba multe. ”Cu perseverență și implicare, fecioarele vor avea multe realizări în prima jumătate de an, pe toate planurile. În ceea ce privește relația cu străinătatea, vor avea alegeri de făcut – se vor decide dacă să plece din țară sau să implementeze ceva din acest punct de vedere”, spune astrologul.

Cât despre sănătate, Maria Sârbu spune că nu vor fi neplăceri, însă este recomandată o atenție mai mare la epuizare și la agitație, căci urmările s-ar puta resimți la final de an.

Pe plan amoros, Fecioarele nu au de ce să se plângă. Astrologul Maria Sârbu anunță un 2022 foarte bun pe plan relațional, iar nativii acestei zodii au șanse foarte mari să își găsească marea dragoste chiar în următoarea perioadă, deci mare atenție la semne.