Bursucu este unul dintre cele mai cunoscute vedete de la Kanal D. Acesta este colegul lui Teo Trandafir în emisiunea ”Teo Show”. Deși a fost la un pas de a părăsi televiziunea, acesta a rămas.
Co-prezentatorul emisiunii ”Teo Show” a fost la un pas să îi părăsească pe cei de la Kanal D, după ce Pro TV i-a făcut o ofertă la care mulți nu ar fi rezistat. Din acest considerent, Bursucu și-a renegociat salariul cu șefii trustului la care lucrează și acum câștigă 7.000 de euro lunar, o sumă mai mare decât cea pe care o primește Teo Trandafir.
Dacă de la angajare și până acum, șefii de la Kanal D nu au făcut nicio schimbare în ceea ce privește salariul acestuia, anunțul că este dorit și în altă parte i-a făcut să ia în considerare o schimbare.
De cealaltă parte, despre Teo Trandafir s-au scris multe articole despre salariul pe care îl primește. La un moment dat, presa a relatat că aceasta ar primi și 20.000 de euro pe lună, însă vedeta a spus că nu se pune problema de așa ceva.
La momentul respectiv, întrebată dacă suma despre care se vorbește este adevărată, Teo Trandafir a declarat că sunt doar niște exagerări complet inutile și că, de fapt, este plătită decent.
Bursucu are o familie frumoasă și deși nu este căsătorit cu cea care i-a oferit o fetiță, acest lucru nu îl oprește din a trăi cea mai frumoasă perioadă a vieții lui.
Cu toate acestea, Bursucu este nevoit să își vadă familia doar în weekend sau în zilele când emisiunea nu se difuzează deoarece familia sa a rămas la Constanța, acolo unde iubita sa, Andreea, are o afacere.
Bursucu spunea că este fericit că a găsit pe cineva care să îl înțeleagă, motiv pentru care relația nu a avut de suferit din cauza distanței dintre ei.