Probleme mari pentru Lidia Buble chiar la începutul anului. Vedeta și-a petrecut tot mai multe zile acasă, la părinți, alături de surorile ei, semn că din punct de vedere emoțional nu se simte chiar foarte bine. Și este firesc ținând cont că în această perioadă are de gestionat un dosar penal deschis de cei de la DIICOT.
Mai exact, Lidia Buble ar fi dat mită unor polițiști pentru a nu o testa cu etilotestul. Ea i-a cerut sfatul, înainte de a lua această decizie, unui prieten, care era interceptat de DIICOT, fiind suspect de infracțiuni grave. Acesta a îndemnat-o să-i plătească pe oamenii legii pentru a fi lăsată în pace.
Și fix asta a făcut Lidia Buble, care mai târziu s-a trezit cu un dosar penal, devenit public în presă. Chiar dacă a părut relaxată cu privire la această problemă, lucrurile sunt mult mai grave decât lasă ea să se vadă. Mai mult decât atât, contractele de imagine pe care le avea încheiate cu diverse companii au început să fie incerte.
Conform jurnaliștilor de la Playtech.ro, Huawei a renunțat la colaborarea cu Lidia Buble, cel puțin pentru moment, până când se va lămuri totul cu dosarul de la DIICOT. Astfel vedeta ar fi pierdut 20.000 de euro, suma pe care chinezii i-o plăteau pentru ca aceasta să fie imaginea mai multor produse pe care ei le promovează intens.
Este posibil ca Huawei să revină asupra deciziei dacă se va lămuri pozitiv, cât mai repede, dosarul de la DIICOT. Momentan tot apar dezvăluiri în mass media despre acea noapte fatidică, iar asta nu o ajută deloc pe Lidia Buble, care s-a trezit brusc cu mari probleme de imagine, într-o perioadă în care popularitatea ei era în creștere datorită participării la reality show-ul de pe Antena 1, Asia Express.