Nu de puține ori se poate întâmpla să pregătești cafeaua dar apoi să te iei cu alte treburi și să uiți complet de aceasta. Pentru cei care se confruntă mereu cu această problemă aproape de neperceput, bionergoterapeutul Lidia Fecioru a venit cu o listă de lucruri pe care le poți face în acest context.
Cafeaua este una dintre cele mai delicioase băuturi care se pot consuma atât în variantă caldă, cât și rece. Având în vedere că este frig afară, majoritatea oamenilor preferă să o bea caldă, însă se întâmplă să uităm de ea din cauza grabei și să ne amintim de abia atunci când s-a răcit. Unii preferă să o consumă așa, alții să o încălzească, însă Lidia Fecioru spune că nu ar trebui să facem acest lucru.
Potrivit ei, atunci când cafeaua se răcește înseamnă că este momentul în care trebuie să ne reevaluăm relațiile de prietenie, adăugând ”dacă s-a răcit cafeaua, n-o mai încălzi! Așa e și cu prietenii”.
Concret, Lidia Fecioru ne spune că trebuie să rezolvăm anumite lucruri care nu mai fac parte din viața noastră, subliniind că prieteniile nu pot dura la nesfârșit și că acestea se pot termina mult mai repede decât ne așteptam.
Lidia Fecioru a continuat prin a explica faptul că fiecare tip de cafea spune multe despre persoana care este în fața ta. Bionergoterapeutul spune că în funcție de cafeaua pe care oamenii o beau zilnic, poți să își dai seama foarte ușor de caracterul lor.
Așadar, oamenii puternici beau cafea neagră, fără zahăr, în timp ce persoanele care beau cafea cu lapte sunt, de cele mai multe ori capricioase și își pot schimba dispoziția extrem de repede.
”Oamenii puternici beau cafeaua neagră, neîndulcită. Dacă bem cu lapte, de multe ori suntem capricioşi. Oamenii care beau cafe late sunt oameni care îşi pot schimba foarte des dispoziţia”, a mai spus Lidia Fecioru la Antena 3.
Pe acest fond, Lidia Fecioru a recomandat oamenilor ca atunci când se văd prima oară cu o persoană, să meargă la o cafenea pentru a vedea ce fel de cafea consumă.
”Ca să cunoşti pe cineva, spui, hai să bem o cafea. Este invitaţia directă în varianta de acum. Cafeaua amară este băută de oamenii puternici, care vor să fie lideri”, a spus bionergoterapeutul.