Omleta este unul dintre puținele mâncăruri care necesită un timp foarte scurt de preparare și care să fie bogată în vitamine, dar și minerale, astfel încât să ne dea energia de care avem nevoie întreaga zi.
Chef Joseph Hadad spune însă că mulți dintre noi fac mai multe greșeli în timp ce o prepară și tocmai din acest motiv se trezesc cu o omletă cauciucată și nicidecum pufoasă așa cum ar fi normal.
Ca să nu mai vorbim de faptul că odată ce textura unui preparat nu este una plăcută, gustul va fi și el afectat. De asemenea, bucătarul spune că important este și numărul de ouă pe care îl folosim, raportat la tigaie.
Astfel, dacă folosim mai multe ouă, vom avea nevoie de o tigaie cu un diametru mare, în schimb, pentru doar două ouă, o tigaie mult mai mică, astfel încât omleta să iasă mai groasă și evident, pufoasă.
Secretul unei omlete pufoase constă în prepararea ouălelor. Atunci când ouăle sunt bătute mult prea puternic, preparatul va fi unul foarte uscat. Mai mult de atât, chef Joseph Hadad spune că o omletă va ieși perfectă doar dacă sunt folosite cel puțin trei ouă, așa că mare atenție la rețetă.
Practic, pentru o omletă pufoasă și delicioasă trebuie să țineți cont de modul în care bateți ouăle, iar al doilea aspect, uleiul. Bucătarul spune că uleiul din tigaie nu trebuie să fie foarte încins. Cât despre tigaie, atenție la ce folosiți, astfel încât masa de dimineață să nu ajungă să se lipească și să vă creeze probleme.
Pentru că de-a lungul timpului, chef Joseph Hadad a întâmpinat omlete care mai de care mai înecăcioase și uscate, el ne oferă toate secretele pe care trebuie să le știm, așa că nu ezitați să vă inspirați și să utilizați trucurile sale.
”Mai în glumă, mai în serios, lumea vorbește despre cei care nu știu să gătească, cum că măcar o omletă sunt în stare să facă. Ceea ce poate fi foarte corect. Dar de la a pregăti o omletă și până la a pregăti omleta perfectă, este cale lungă.
Indiferent că o faci simplă sau cu diverse ingrediene în compoziție, scopul principal al omletei este să fie pufoasă și cremoasă în același timp. Or, de cele mai multe ori primesc și la hotelurile mari, omlete uscate, înecăcioase”, spune bucătarul.