Noua piesă pe care Adda o va lansa marchează un moment dificil prin care artista a trecut și a dorit să împărtășească fanilor ei care este de fapt adevărata poveste din versurile melodiei. Cântăreața s-a confruntat cu probleme de sănătate care i-au schimbat complet viața, după cum le-a mărturisit internauților.
Artista s-a destăinuit în fața fanilor ei și a vorbit despre problemele de sănătate care au afectat-o în ultima perioadă. Din fericire pentru ea, a avut pe cineva alături în aceste momente dificile, pe soțul ei. Acesta a ajutată să treacă peste aceste probleme, așa că noua ei melodie este dedicată lui.
„De obicei, las câte un mesaj ascuns în fiecare piesă de-a mea. Mesaj pe care unii oameni reușesc să îl deslușească, iar pentru ceilalți rămâne un mister. Asta este semnătură mea.
De dată asta nu pot să o fac. „Să nu-mi iei trandafiri” e pentru Cătălin, omul lângă care vreau să îmbătrânesc. Chiar dacă povestea pe care am creat-o în versuri poate fi interpretată diferit și trecută prin filtre personale, în funcție de experiențele proprii, de fiecare persoană care ascultă piesă, fiecare cuvânt e pentru „iubire” al meu.
Acum un an de zile, viață mea s-a schimbat, când m-am pricopsit cu o afecțiune medicală, care mă pune zilnic în pericol. Am încercat să fiu puternică și să gândesc pozitiv mereu, însă într-o seară am cedat. Pur și simplu am plâns din toată inima”, a declarat Adda, pe Instagram.
Anterior, în luna februarie, cântăreața a povestit că afecțiunea de care suferă i-a schimbat complet viața. Mai exact este vorba despre dermografism și, potrivit Addei, a trecut prin multe momente dificile din cauza asta. Ea spune că de multe ori i-a fost frică să rămână singură de frică să nu se sufoce în somn. Din fericire acum s-a obișnuit cu ideea și încearcă să treacă cu bine peste toate acestea.
„A fost o perioada de câteva săptămâni când rămâneam fără aer de la edemele ce îmi apăreau în gât. Stăteam cu injecția de adrenalină lângă mine. Încă o fac, dar, cumva, m-am obișnuit cu ideea că poate asta va fi viață mea de acum înainte. Îmi era frică să rămân singură. Îmi era frică să adorm să nu cumva să mă sufoc în somn. În acea seară în care am plâns, pe masă din sufragerie era o vaza cu trandafiri.
Cătălin obișnuiește să-mi ia flori mereu. Am început să scriu și să îmi descarc sufletul, cu frică în inima că, dacă vreodată el îmi va lua ultimul buchet, să nu fie cu trandafiri. I-am mărturisit că nu-mi plac, nu o făcusem până atunci. Nu am vrut să-l supăr. Și l-am rugat să-mi ia flori sălbatice de câmp care renasc mereu, chiar dacă vântul e împotriva lor. Așa cum sunt și eu. O nebună visătoare, care își dorește să lase ceva în urmă, prin muzică, pentru veșnicie”, a mai spus Adda.