Unii ar putea spune că fostul deputat PNL, Cristian Boureanu nu are noroc în dragoste, însă ținând cont de frumusețile care i-au fost iubite, nu pare să fie deloc valabilă afirmația. Într-adevăr cele două soții pe care le-a avut l-au părăsit pentru nașii de cununie, prima pentru fostul ministru Sebastian Vlădescu, iar cea de-a doua, Valentina Pelinel, pentru Cristi Borcea, dar și-a refăcut mereu viața foarte rapid.
Cristian Boureanu a avut o relație de lungă durată cu Laura Dincă. Aceasta avea doar 18 ani, când i-a devenit iubită și era încă la liceu. Pe cei doi îi separa o diferență de vârstă de 23 de ani. Exact când se pregăteau de nuntă, ceva s-a rupt între cei doi și au decis să pună punct poveștii de iubire.
Nici unul, nici altul nu au părut extrem de afectați. Mai mult, Cristian Boureanu a și început rapid vânătoarea de tinere frumoase și celebre. Și astfel a ajuns la superba Cristina Belciu, care are doar 24 de ani. De precizat că fostul deputat mai are puțin și împlinește 50.
Cei doi s-ar fi cunoscut într-un restaurant de lux din zona de nord a Capitalei la începutul lunii decembrie și pas cu pas, între ei s-ar fi legat mai mult decât o prietenie. Cristian Boureanu nu a negat informația, doar a ținut să precizeze că vrea ca viața lui să rămână privată.

Cristina Belciu este originară din Moinești, județul Bacău și este absolventă a Universității București. Ea nu a studiat actoria, dar a profesat în ultimii ani ca model și actriță. De asmenea, este și influencer, având o comunitate de fani de peste 37.000 de urmăritori pe Instagram.
În ultima perioadă, tânăra a slăbit foarte mult, ceea ce i-a îngrijorat pe cei apropiați. Ea a dezvăluit că nu a ținut nicio cură de slăbire, dar pur și simplu nu îi este foarte. Recent, italienii au comparat-o cu Monica Bellucci, după ce a apărut pe coperta revistei Rope.