Filmările la reality show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici s-au încheiat, dar încă mai sunt multe episoade de difuzat la PRO TV. Emisiunea se bucură de audiență, chiar dacă cifrele nu sunt la fel de ridicate ca cele obținute de Survivor România. Adela Popescu și Cabral deja au ajuns în România.
Însă în seara aceasta, fanii Sunt celebru, scoate-mă de aici vor avea parte de o nouă surpriză. Două noi personaje intră în joc. După eliminarea Lidiei Buble, vine Ioana Filimon, fosta Miss România, cea care a făcut furori și la Ferma Vedetelor, dar și la Bravo, ai stil! Celebrities de la Kanal D.
Alături de ea se va afla și Radu Vlăduț, fost concurent la Asia Express. Acesta a făcut echipă acum doi ani cu make up artist-ul Alex Abagiu și a atras atenție atunci când și-a sărutat cu foc partenerul de joc.
Radu Vlăduț, are 25 de ani şi lucrează în resurse umane pentru o corporaţie. După Asia Express, el nu a mai apărut deloc și nu a mai semnat cu nicio televiziune. Acum a vrut să își testeze limitele din nou și în jungla din Republica Dominicană.

Prea multe detalii despre viața lui privată nu se cunosc, nefiind vedetă, însă el se consideră a fi ”regele selfie-urilor”.
Radu Vlăduț este foarte apropiat de Alex Abagiu și în prezent. Chiar el a fost cel care l-a convins pe prietenul său mai celebru să meargă în aventura Asia Express.
Într-un interviu acordat, înainte de a pleca în aventura vieții lui, de la Antena 1, Abagiu spunea despre Radu Vlăduț că este o persoană foarte descurcăreață şi că are foarte mare încredere în el. Prietenia lor a început în urmă cu 7 ani, la un festival de muzică din Cluj, unde au descoperit ca au aceeași gașcă.