Gigi Becali l-a scuipat pe stradă pe Dan Capatos. Ce i-a replicat prezentatorului Antena Stars

06 oct. 2021
Gigi Becali l-a scuipat pe stradă pe Dan Capatos. Ce i-a replicat prezentatorului Antena Stars

Gigi Becali este o sursă inepuizabilă de uimire. Patronul FCSB are reacții la care nimeni nu se așteaptă și continuă să surprindă cu gesturile sale. Dan Capatos a fost una dintre victimele lui, ce-i drept nu chiar recentă.

Prezentatorul de la Antena Stars a povestit amuzat o întâmplare petrecută în urmă cu mai mult timp. Gigi Becali l-a scuipat direct în față, deși cei doi aveau o relație bună. Dan Capatos se afla la volan și s-a trezit brusc în mijlocul acestui incident.

Jurnalistul a făcut publică întâmplarea într-una din edițiile sale de acu, chiar dacă evenimentul neplăcut a avut loc în urmă cu mai mulți ani. Cum a justificat Gigi Becali gestul său este de cascadorii râsului.

De ce l-a scuipat Gigi Becali pe Dan Capatos

Dan Capatos se afla la volanul mașinii sale, cu geamul deschis, când s-a trezit cu un scuipat în plin venit chiar de la latifundiarul din Pipera. Acesta s-a supărat inițiat, fiind convins că gestul grobian a fost făcut cu intenție și i-a cerut socoteală lui Becali.

„Eram pe Lacul Tei și l-am prins pe la Circ, pe acolo, îi zic, bre, nea Gigi, noi ne știm, ce ai, ți-am făcut ceva? Mi-a zis – Ce-i, mă, tată? – Păi, zic, de ce m-ai scuipat? – Aa, frate, nu te-am scuipat, am scuipat așa. L-a luat vântul, se întâmpla de mult, mă rog”, a povestit Dan Capatos la Antena Stars.

Gigi Becali a explicat că a făcut acest gest fără să-și dea seama și și-a cerut scuze. Prezentatorul de la Antena Stars l-a iertat și cei doi sunt și astăzi în relații foarte bune.