Dan Bittman și Liliana și-au spus adio după 25 de ani petrecuți împreună. De mai aproape cinci ani de zile, cei doi nu mai formează în cuplu, însă artistul avea alte așteptări din partea fostei sale partenere.
Despărțirea dintre cei doi pare că a afectat-o destul de mult pe Liliana, drept urmare, fosta parteneră a artistului a decis să rupă orice fel de legătură cu el. Dan Bittman a mărturisit că îl afectează destul de mult faptul că aceasta a decis să închidă orice cale de comunicare. Cu toate astea, artistul îi dă dreptate, însă spera la cu totul altceva.
”Din păcate, nu sunt bine cu Liliana, în sensul că ea a închis toate căile de comunicare. Eu o înțeleg, are toate motivele să o facă, voiam doar să rămân într-o relație mai bună decât sunt acum cu ea, pentru copii”, a mărturisit Dan Bittman, într-un podcast.
Cât despre relața cu cei trei băieți, aici, Dan Bittman nu are ce comenta. Aceștia vin trei zile pe săptămână să petreacă timp cu tatăl lor. Să nu uităm însă că artistul a renunțat la tot ce avea, iar casele le-a lăsat lor.
Dan Bittman spune că nu are niciun fel de problemă, însă ar dori să comunice mai bine cu fosta sa parteneră de viață, în ciuda tuturor celor întâmplate între cei doi.
”Asta-i tot! Ni-i împărțim, vin vreo trei zile la mine, restul la ea. I-am lăsat ei toate casele și toate astea ca să nu aibă nicio problemă materială. Eu sunt bine, nu am nicio problemă! Nu iau nimic cu mine. Însă, îmi pare rău pentru copii, pentru că avem un sistem de comunicare mai dificil.
Asta-i singura chestie care mă deranjează, ca să spun așa. Sper să-i treacă, pentru că eu nu țin supărarea. Mă împac de fiecare dată și cu oameni care mi-au făcut rău. Nu spun că ea mi-a făcut rău, mi-a făcut chiar foarte bine!”, a mai dezvăluit el.