Ionuț Iftimoaie a fost dat afară de pe traseu de la Survivor România. Daniel Pavel a anunțat chiar înainte de a începe consiliul de eliminare că din cauza unor probleme medicale, Faimosul nu va mai putea să intre pe următorul traseu.
Vizibil dezamăgit de cele întâmplate, Ionuț Iftimoaie a confirmat faptul că s-a accidentat la una dintre probe și că are nevoie de repaos.
Chiar și așa, Faimosul spunea că nu îi convine deloc să stea deoparte, iar dacă va putea, își va ajuta echipa, însă va fi atent și la recuperare, pentru a putea să revină în forță.
”În urmă cu câteva jocuri acele butoaie minunate care ne-au dat atât de mult de furcă, în momentul în care am greșit traseul mi-a accidentat degetul mare de la mâna stângă. Sper că și cu mâna în ghips să pot să ajut echipa. Survivor este despre supraviețuire.
Vreau ca să contribui și să particip la jocurile care o să îmi permită să aduc un aport echipei, mai ales pentru jocurile de provizii, avem nevoie de mâncare și mai ales jocul pentru imunitate”, spunea Ionuț Iftimoaie.
În realitate însă, dacă ne uităm în spate, lucrurile se cam repetă. Sebastian Dobrincu s-a accidentat și el pe traseu și a plecat acasă din cauza problemelor medicale. Nu ar fi exclus deci, ca același lucru să se întâmple și în cazul lui Ionuț Iftimoaie.
Rămâne de văzut ce planuri au, de fapt, producătorii de la PRO TV. Totuși, Faimosul nu a dat randament pe ultimele trasee, cea mai puternică lovitură primind-o chiar de la Răzvan Danciu.
Deși nu a adus multe puncte Războinicilor, în cea mai recentă ediție de la Survivor România, în care a fost și eliminat, acesta a reușit să îl învingă pe Ionuț Iftimoaie în mod detașat, iar asta nu a fost un lucru prea bun pentru Faimos.
Să fie acesta unul dintre motivele ”retragerii” sale în următorul traseu? Nu știm, dar vom afla cel mai probabil în următoarele ediții de la Survivor România.