Zvonurile despre un potențial divorț între Oana Zăvoranu și soțul său, Alex Ashraf sunt vechi. De fiecare dată au fost infirmate, iar Querida a amenințat presa cu procese și dosare penale. Ca și Alina Sorescu, și ea a încercat să țină adevărul ascuns. Dar iată că inevitabilul s-a produs.
Cu toate că și acum Oana Zăvoranu încearcă să salveze aparențele, numeroase surse ne-au mărturisit că situația în căsnicia ei este extrem de tensionată. Un lucru este cert. Alex Ashraf și-a înșelat soția milionară cu o divă poreclită Cocoșata, conform celor de la CanCan.ro.
Femeia ar avea în paralel încă o relație interzisă cu un bărbat mai în vârstă, care i-ar sponsoriza toate capriciile. Se pare că aceasta este obișnuită să trăiască în lux, iar pentru a se bucura de tot ceea ce visează, prestează și ea anumite servicii.
Oana Zăvoranu ar fi aflat de existența ei după ce o fană i-a trimis o fotografie cu Alex Ashraf și Cocoșata. Cei doi se aflau în avionul de Dubai, unde au petrecut o vacanță de vis pe banii Queridei. Când a aflat, aceasta a luat foc.
La cald, ea a vrut imediat să divorțeze, dar apoi a revenit asupra deciziei. Îndrăgostit de noua femeie din viața lui, Alex Ashraf ar fi vrut și el să plece, doar că surpriză mare, Cocoșata nu este dispusă să-i ofere exclusivitate lui și nici să împartă banii pe care-i primește de la celălalt iubit.
Așa că momentan telenovela este abia la început, iar dacă se va ajunge la divorț, cu siguranță va fi unul cu circ, așa cum ne-a obișnuit Oana Zăvoranu până acum.