Andi Moisescu formează un cuplu cu Olivia Steer de ani de zile, însă cu mult înainte, juratul de la Românii au talent a format un cuplu cu o celebră femeie de afaceri din România.
Mirela Bucovicean este numele primei mari iubiri a lui Andi Moisescu. Cei doi au format un cuplu timp de cinci ani de zile, iar mulți se așteptau să îi vadă și căsătoriți, însă în 2003 au decis să își spună adio.
Nu știm motivul concret care a dus la ruptura dintre cei doi, cert e că juratul de la Românii au talent a fost îndrăgostit nebunește de ea. Chiar el mărturisea că a existat o atracție uimitoare între ei, care cumva încă mai persistă.
”Când am început relaţia cu Mirela, am făcut-o fiindcă eram foarte atras de ea. E foarte important pentru mine să fiu foarte atras şi fizic de o femeie ca să existe o relaţie. Şi, în cazul nostru, atracţia există. A existat din plin, din prima clipă, şi mai exista şi azi”, dezvăluia Andi Moisescu acum ceva timp.
Astăzi este alături de Olivia Steer, însă de multe ori presa a scris că relația lor nu este cea mai bună. Cei doi copii pe care-i au împreună îi ține totuși legați.

Dacă vă întrebați cu ce se ocupă fosta iubită a juratului de la Românii au talent, ei bine, Mirela Bucovicean și-a dezvoltat o afacere în mediul online. Are o platformă, Moleculele F, care aduce în prim-plan designul românesc.
A locuit o bună parte din timp la New York, apoi s-a reîntors în România, iar în prezent lucrează cu cei mai de seamă creatori de modă. Fosta iubită a lui Andi Moisescu mai are și un concept store într-un centru comercial din București dedicat exclusiv designului românesc, iar sumele pe care le are în conturi sunt de-a dreptul impresionante.
Mirela Bucovicean este și președinta Comisiei pentru Femei înființată în 2019 de Federația Română de Automobilism Sportiv. Mai mult de atât, în 2017 a devenit prima româncă pilot care a concurat la raliul Monte Carlo Historique, unde a ieșit pe locul 101.