La 38 de ani, Alina Pușcaș a devenit una dintre vedetele de lux ale Antena 1. Peste Mirela Vaida și Simona Gherghe, conform analizei de mai jos. Aceasta a dat un casting pentru o telenovelă a postului, Narcisa Sălbatică și astfel s-a trezit vedetă peste noapte. Ea a terminat cursurile unei facultați private, unde a studiat turismul, dar nu a profesat niciodată în domeniu.
Alina Pușcaș a fost o perioadă fotomodel, iar apoi s-a dedicat carierei în televiziune. Ea prezintă de 16 sezoane emisiunea Te cunosc de undeva, iar recent și-a renegociat contractul cu Antena 1, ajungând astfel să fie mai bine plătită decât Mirela Vaida și Simona Gherghe, care ar câștiga un salariu lunar de aproximativ 5.000 de euro. Cosmin Seleși, parteneru ei de prezentare a plecat cu scandal din trustul Intact după zece ani de colaborare.
Alina Pușcaș ar primi 10.000 de euro lunar, conform FANATIK.RO, însă doar pentru perioada în care se filmează show-ul, în jur de 2-3 luni, câte două ediții pe an. În rest, ea nu este plătită sau nu era plătită. Pentru că acum aceleași surse spun că vedeta va primi bani și pentru alte apariții în emisiuni ale postului.
Pe lângă banii de la Antena 1, dar cu ajutorul celebrității pe care o datorează postului, aceasta are multe contracte de imagine și câștigă sume mari de bani din publicitate. În plus are și un business cu haine alături de o prietenă.
Mirela Vaida și Simona Gherghe sunt orientate mai multe pe munca în televiziune și chiar dacă și ele au contracte de imagine, cele ale Alinei Pușcaș sunt mult mai profitabile. Așadar, cu toate că cele două sunt vedete cu mai multă experiență și au emisiuni mult mai grele, la finalul zilei au în conturi mai puțini bani decât Alina Pușcaș, care a știut să-și negocieze contractul perfect.
Mirela Vaida prezintă Acces Direct, iar acum deși primește aceiași bani, trebuie să muncească mai mult. În loc de două ore, ea are emisiune de 3, dintre care două sunt pe Antena Stars, un post cu audiență mult mai mică față de Antena 1.