Alina Sorescu a decis în urmă cu ceva timp să pună capăt mariajului pe care îl avea cu Alexandru Ciucu. Ruperea dintre cei doi nu a fost șocantă deoarece au existat zvonuri cu privire la un posibil divorț de ceva timp.
Cu toate acestea, au existat zvonuri potrivit cărora cei doi s-ar putea împăca, însă Alina Sorescu a venit și a clarificat totul. Invitată în emisiunea „Showbiz report” de la Antena Stars, Alina Sorescu a declarat că nu se pune problema de așa ceva, subliniind că deja s-a mutat cu fetițele ei. De asemenea, ea mai spune că acțiunea de divorț a fost depusă în luna februarie a acestui an.
„Nu e simplu și nu sunt încă liniștită, pentru că lucrurile încă nu s-au clarificat. Cum am spus, m-am mutat cu fetițele și am depus acțiunea de divorț în februarie, când Alexandru era plecat la un master la Paris”, a spus cântăreața.
În cadrul aceleiași emisiuni, Alina Sorescu a precizat că situația prin care trece acum nu este una nouă, recunoscând că astfel de lucruri s-au întâmplat și în trecut. Ea a mai spus că întreaga familie i-a fost alături și le mulțumește celor care au sprijinit-o.
„Situația prin care trec eu acum nu e nouă, e o situație destul de veche. Părinții mei au fost alături de mine. Toată familia mea a fost alături de mine, familia mea extinsă. Le mulțumesc tuturor care m-au sprijinit să am curaj în ceea ce simt și să merg până în pânzele albe pentru a fi împăcată, liniștită”, spunea artista la Antena Stars.