Am aflat câte clase are de fapt celebra Gina Pistol! Lui Smiley îi este foarte rușine și evită subiectul. Detalii rușinoase au ieșit la iveală

06 nov. 2022
Am aflat câte clase are de fapt celebra Gina Pistol! Lui Smiley îi este foarte rușine și evită subiectul. Detalii rușinoase au ieșit la iveală

Gina Pistol nu a avut o viață foarte ușoară în copilărie, provenind dintr-o familie dezorganizată. Părinții ei au divorțat când ea era destul de mică și asta pare că a marcat-o profund. A visat la momentul în care va ajunge celebră și visul i s-a împlinit. Dar școala nu i-a plăcut deloc.

Conform surselor ShowBlitz.ro, Gina Pistol avea note foarte mici în școala generală, iar apoi nu a urmat liceul, ci Școala de Arte și Meserii, pe care a absolvit-o, dar se pare că nu și-ar fi dat examenul de bacalaureat.

Deși a fost întrebată destul de des despre asta, ea mereu a evitat răspunsul, ceea ce înseamnă că-i lipsește diploma examenului de maturitate. Iuliana Luciu sau Adelina Pestrițu, de exemplu au finalizat liceul și au picat BAC-ul, dar ulterior l-au promovat.

Ce studii are în schimb Smiley

Așadar Gina Pistol nu are studii superioare, dar cu toate acestea a reușit să se impună pe piață mai degrabă look-ului său. Șansa ei s-a numit Revista Playboy. Ea era vânzătoare într-un magazin din București, când Dan Boerescu i-a propus să pozeze dezbrăcată. A acceptat imediat și de acolo i s-a deschis drumul spre showbiz.

Smiley, de cealaltă parte, provine dintr-o familie de intelectuali, care au pus mare accent pe studii. El a terminat Facultatea de Comerț, din cadrul Academiei de Studii Economice. Chiar dacă nu a profesat ca economist și a avut succes în muzică încă de la început, el nu a vrut să renunțe la școală.

Pentru Smiley, detaliul rușinos despre Gina Pistol nu pare a fi foarte important, dar nu se simte deloc confortabil să abordeze acest subiect. Prin comparație, fosta lui iubită, Laura Cosoi, a terminat două facultăți, între care una este de actorie.