Andrei Ștefănescu a fost extrem de afectat de divorțul dintre el și Antonia. Celebrul artist a avut nevoie de timp pentru a-și reveni, iar de ceva timp a început o relație cu Ștefania Duca, însă lucrurile par că au luat o întorsătură neașteptată.
Cei de la cancan.ro au obținut mai multe imagini cu Andrei Ștefănescu în care solistul trupei „Alb Negru”, pare că îi mai dă o șansă fostei sale soții Antonia.
Cu alte cuvinte, conform surselor citate, după ce fosta sa parteneră de viață s-a despărțit de Vicenza Aiello, cei doi au început să petreacă din nou timpul împreună. Același surse spun că unul dintre motivele pentru care cei doi petrec timp împreună, acasă ar fi pentru băiețelul lor.
Cu toate astea, pentru Ștefania Ducă, actuala sa parteneră, vestea nu ar fost una prea bună. Colega sa de la Antena 1 nu ar fi într-o situație tocmai confortabilă, mai ales că cei doi nu sunt împreună de foarte mult timp.
Informația nu a fost confirmată de Andrei Ștefănescu încă și probabil artistul nici nu va comenta prea mult pe această temă având în vedere că pentru el viața personală nu trebuie discutată.
A trecut prin două divorțuri până acum și de fiecare dată a ținut totul doar pentru el, mărturisind că singurul lucru care contează este ca viața să meargă înainte cu bune sau cu rele.
”Capitolul acesta din planul personal aș vrea să îl țin pentru mine. Nu că este vreun secret sau secret de stat, dar deocamdată nu vreau să vorbesc despre viața mea privată, pentru că este prea devreme după divorț. Am un copil mic, pe care vreau să îl protejez cât mai mult, și nu pot vorbi despre lucrurile astea. Cert este că viața merge înainte și eu cred că ăsta este lucrul important”, mărturisea Andrei Ștefănescu, în urmă cu ceva timp, pentru o publicație din România.
Cât despre actuala parteneră a artistului, Ștefania Duca este destul de cunoscută în media. ea prezintă o emisiune mondenă la Antena Stars și recent a ieșit dintr-o relație pe care o avea cu F. Charm. Cei doi au fost împreună timp de 6 ani și aveau planuri de căsătorie.