Mai este foarte puțin timp și va începe cel de-al patrulea sezon Survivor România , care se anunță extrem de spectaculos. Cei de la PRO TV au anunțat deja echipa Faimoșilor, iar fanii sunt extrem de entuziasmați. Cunoaștem și o Războinică, pe Andreea Moromote, cea aleasă de public în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Survivor România 2023 va debuta la PRO TV în luna ianuarie, dar o dată exactă nu a fost comunicată încă. Și asta probabil pentru că încă se mai discută pe subiect. Asia Express, numită acum America Express va avea premiera pe 15 ianuarie și pentru prima dată în istorie și Românii au talent va începe tot în prima lună din an, pe 20 ianuarie.
Echipa Faimoșilor se pregătește deja de zborul lung spre Republica Dominicană, iar foștii Războinici, Ionuț Popa, cel care a și fost cel mai bun sportiv al sezonului trecut, pe care l-a terminat pe locul 3 și Alex Delea, câștigătorul trofeului Survivor România 2022 și-au ales deja favoriții.
Ionuț Popa a ales să-l susțină pe Sebastian Dobrincu, fostul investitor de la Imperiul Leilor, considerat un geniu de specialiști. Acesta a ajuns milionar la doar 20 de ani, după ce i-a uimit pe americani cu abilitățile sale în domeniul informaticii. Sebastian Dobrincu este și foarte talentat. Recent a scos o piesă cu Alexandra Ungureanu, care se apropie de 1 milion de vizualizări, dar visează și la trofeul Survivor România. Dacă va câștiga va dona toți banii pentru o cauză umanitară și va mai adăuga încă 100.000 de euro de la el.
Ionuț Popa are numai cuvinte de laudă la adresa lui Sebastian Dobrincu. „L-am cunoscut personal și este un om extraordinar. Modest, echilibrat, deloc conflictual și foarte determinat. Este foarte implicat în tot ceea ce reprezintă Survivor România. El poate câștiga trofeul la final. Sunt sigur că va ajunge foarte departe”, a declarat fostul Războinic în exclusivitate pentru ShowBlitz.ro.
Ionuț Popa este în prezent antrenor de fitness la Sweat Concept Promenada, loc unde și Sebastian Dobrincu merge destul de des să se antreneze.
Alex Delea, de cealaltă parte a ales să-l susțină pe Gheboasă, trapperul care mizează mult pe povestea lui socială. Tânărul pare că încearcă să-l copieze pe Zanni pentru a se impune în fața publiclui. Dar profilul lui pare fals și rămâne de văzut dacă va reuși să-i cucerească pe telespectatori.
Alex Delea i-a urat succes și i-a oferit deja tricoul și bandana lui. Fostul câștigător de la Survivor România mizează pe Gheboasă probabil și din rațiuni comerciale pentru că ambii au contracte cu Global Records și probabil se și cunosc.
Din echipa Faimoșilor mai fac parte Jorge, rapperul DOC, luptătorul Ionuț Iftimoaie, Remus Boroiu dar și vedete feminine Vica Blochina, Carmen Grebenișan, Bianca Patrichi, Ada Dumitru, Ștefania Stănilă și Maria Constantin.